x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Pensii mai mici după deciziile de recalculare. Ce spune Casa Națională de Pensii

Pensii mai mici după deciziile de recalculare. Ce spune Casa Națională de Pensii

12 Sep 2024   •   12:15
Pensii mai mici după deciziile de recalculare. Ce spune Casa Națională de Pensii

În urma recalculării pensiilor, unii seniori au primit decizii cu sume mai mici.

Aceste neconcordanțe au fost identificate şi vor fi remediate în cel mai scurt timp posibil, urmând ca pensionarii să primească sumele cuvenite începând cu data intrării în vigoare a noii legi, potrivit Agerpres.

"În această perioadă, odată cu transmiterea deciziilor de recalculare şi a taloanelor de pensie, au apărut unele neconcordanţe. Facem referire în special la situaţia în care pensionarul a primit talonul de plată cu pensia aferentă lunii august 2024 deşi intrase în posesia deciziei de recalculare în cuprinsul căreia era evidenţiat un venit mai mare.

Citiți și Schimbări la impozitarea pensiilor militare. Cât este plafonul?

Aceste situaţii izolate au fost determinate de perioada foarte scurtă avută la dispoziţie pentru emiterea a peste 4,6 milioane de decizii. Aceste disfuncţionalităţi au fost identificate şi vor fi remediate în cel mai scurt timp posibil, urmând ca pensionarii să primească sumele cuvenite începând cu data intrării în vigoare a noii legi", arată CNPP într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Procesul de recalculare a fost cea mai amplă reformă a sistemului public de pensii ce vizează recalcularea tuturor pensiilor în plată, la data de 31 august 2024, impactând circa 4,6 milioane de pensionari.

Citiți și Creșterea pensiilor președintelui țării și a fostului premier după majorarea plafonului de impozitare

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a anunţat, la jumătatea lunii august, că peste 3,8 milioane de pensii, respectiv 82,56%, au fost majorate ca urmare a recalculării, iar reşterea medie de pensie este de 622 de lei, transmite observatornews.ro.

×
Subiecte în articol: pensii pensionari CNPP casa pensii