x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Anunț pentru profesori. Când vor primi o tranșă din restanțele salariale

Anunț pentru profesori. Când vor primi o tranșă din restanțele salariale

de Redacția Jurnalul    |    21 Mar 2024   •   15:30
Anunț pentru profesori. Când vor primi o tranșă din restanțele salariale

Profesorii și angajații din învățământ primesc o tranșă din plata unor restanțe salariale ce au fost stabilite prin hotărâri judecătorești, se arată într-un ordin al Ministerului Educației, publicat în Monitorul Oficial.

Veste bună pentru profesori! Ministerul Educaţiei a anunţat data la care primesc o tranșă din plata restanțelor salariale

Ordinul nr. 3.841 din 26 februarie 2024 prevede stabilirea procedurii de efectuare a plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unitățile/instituțiile din învățământul preuniversitar de stat, aferente tranșelor cu data scadentă în anul 2024.

Plata se va face eșalonat, pe o perioadă de 5 ani.

Edupedu a scris că școlile și Inspectoratele școlare au avut de trimis, până în data de 15 martie 2024, Ministerului Educației sumele necesare pentru plata diferențelor salariale rezultate prin aplicarea hotărârilor judecătorești pentru angajații din învățământ, potrivit edupedu.ro.

Art. 3 – (5) "Pe baza datelor transmise de ordonatorii de credite, Ministerul Educației va suplimenta bugetele unităților/instituțiilor din învățământul preuniversitar de stat și va transfera în conturile de trezorerie deschise pe numele acestora sumele aferente plății tranșelor stabilite potrivit art. 1 în luna martie 2024, iar plata se va efectua în luna aprilie 2024.”

La art. 1, ordinul stabilește procedura de efectuare a plăților către personalul din unitățile/instituțiile din învățământul preuniversitar de stat, a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect:

a) acordarea unor drepturi de natură salarială, cu tranșa de plată în anul 2024;

b) acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, cu tranșa de plată în anul 2024.

Art. 2. — (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, precum și a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019—31 decembrie 2024, se realizează astfel:

a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.

×
Subiecte în articol: profesor elev restante salariale