x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Șomajul a crescut la 5% în 2020

Șomajul a crescut la 5% în 2020

20 Apr 2021   •   10:26
Șomajul a crescut la 5% în 2020

Șomajul a crescut la 5% în 2020, de la 3,9% în perioada anterioară. Nivelul cel mai ridicat, de 17,3%, a fost raportat în rândul tinerilor cu vârste între 15-24 ani, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

Diferența pe sexe a fost de 0,6%, cu 5,3% la bărbați și 4,7% la femei. În funcție de mediile de rezidență, diferența este de 1,4%, cu 5,8% în rural faţă de 4,4% în urban.

"Şomajul a afectat în măsură mai mare absolvenţii învăţământului scăzut şi mediu, pentru care rata şomajului a fost de 8,1%, respectiv 5,1%. Rata şomajului a fost de doar 2,2% în cazul persoanelor cu studii superioare", transmite INS.

Circa 29,9% dintre persoanele aflate în șomaj, au rămas fără un loc de muncă timp de peste un an.

Populaţia activă a fost de 8,973 milioane de persoane îmn 2020, din care 8,521 milioane erau persoane ocupate şi 452.000 şomeri.

Rata de ocupare a populaţiei între 15-64 ani a fost de 65,6%, în scădere faţă de anul anterior cu 0,2%. Rata de ocupare a fost mai mare la bărbaţi, de 74,4%, faţă de 56,5% la femei. Pe medii de rezidenţă, rata de ocupare a fost mai mare în mediul urban, de 67,1%, faţă de 63,8% în mediul rural.
Rata de ocupare a tinerilor între 15-24 ani a fost de 24,6%, iar cea a persoanelor vârstnice, între 55-64 ani, de 48,5%.
"Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele în vârstă de muncă s-a înregistrat în rândul absolvenţilor învăţământului superior (88,8%). Erau ocupate 68,1% dintre persoanele cu nivel mediu de educaţie şi numai 43,4% dintre cele cu nivel scăzut de educaţie", precizează INS.

Numărul de salariați a scăzut cu 81.000 persoane, față de anul anterior. În 2020 lucrătorii pe cont propriu şi lucrătorii familiali neremuneraţi reprezentau 22,6% din populaţia ocupată.

Lucrătorii calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit reprezentau 17,6% din totalul populaţiei ocupate. Ponderi însemnate în totalul populaţiei ocupate deţineau şi muncitorii calificaţi - 15,8%, lucrătorii în domeniul serviciilor - 15,7% şi specialiştii în diverse domenii de activitate - 15,5%.

Din totalul persoanelor ocupate, 20,5% lucrau în sectorul agricol, 29,7% în industrie sau construcţii şi 49,8% în servicii. În activităţile neagricole erau ocupate 6,774 milioane de persoane, în industria prelucrătoare (22,7%), comerţ (19,3%) şi construcţii (10,9%).
Scăderi mai importante ale numărului de persoane ocupate s-au înregistrat în industria prelucrătoare (-101.900 persoane) şi în agricultură, silvicultură şi pescuit (-96.500 persoane). Cele mai semnificative creşteri s-au înregistrat în comerţ - 38.700 persoane şi construcţii - 22.100 persoane.

Din totalul persoanelor ocupate au lucrat cu program parţial 581.000 persoane - 6,8%. Majoritatea persoanelor ocupate cu program parţial lucrau în sectorul agricol - 83,4%.
Durata medie a săptămânii de lucru pentru activitatea principală a fost de 38,5 ore pe săptămână.

×
Subiecte în articol: somaj