x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Specialişti în probleme sociale

Specialişti în probleme sociale

de Diana Scarlat    |    06 Aug 2011   •   21:00
Specialişti în probleme sociale

Copiii abandonati, familiile cu probleme si cei care vor sa redevina normali dupa ce au apucat pe un drum gresit in viata, au nevoie de specialisti care sa-i consilieze, dar mai ales sa-i poata intelege. Pentru toti cei care au nevoie de sprijin exista oameni care se pregatesc in mijlocul lor, in strada, asumandu-si toate riscurile pe care le presupune acest "antrenament".

Un proiect unic in Romania care pregateste astfel de specialisti este Scoala de Vara "Grupuri de Risc si Servicii Sociale de Suport", ajuns la cea de-a treia editie. Proiectul este derulat de Universitatea din Bu­cu­resti, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala (SAS), care anul acesta a obtinut distinctia internationala in cadrul Premiului Fundatiei ERSTE pentru Integrare Sociala 2011. Scoa­la de Vara s-a desfasurat in pe­rioa­da 24-31 iulie, in Bucuresti, avand ca scop educarea si formarea de specialisti care sa lucreze cu grupurile mar­ginalizate in vederea integrarii aces­tora in societate. Participantii au studiat indeaproape problemati­ca discriminarii si modele de lucru ba­zate pe evidente stiintifice, atat la ni­vel teoretic dar mai ales prin ac­ti­uni de teren care vizeaza in­te­rac­tiu­ne directa cu grupurile vulnerabile.

Scoala de Vara are scop educativ si se adreseaza studentilor si maste­ran­­zilor din universitatile de stat si private din intreaga tara. Pe parcursul a sapte zile, studentii au avut opor­tunitatea de a participa la ateliere informative si de a interactio­na cu diferite categorii de persoane aflate in situatii de excluziune so­cia­la. "Prin acest proiect avem in vedere educarea si schimbarea atitudinii participantilor cu privire la persoa­ne­le discriminate si formarea de spe­cialisti care sa lucreze in viitor cu acestia", explica prof. dr. Marian Preda, decanul Facultatii de Sociologie. Scoala de Vara este structurata pe sesiuni teoretice, studii de caz, module de training axate pe tema­tici cum ar fi: consumul de droguri, sexul comercial si riscurile asociate acestor comportamente, consiliere pre si post test HIV, programe de tip ambulanta sociala si de tratament substitutiv. Sunt studiate si politicile din domeniul prevenirii si combaterii consumului si traficului de droguri, legislatia cu privire la drepturilor omului, discriminarea si politicile antidiscriminare in Romania, iar participantii posibilitatea sa se intalneasca cu persoane din grupuri vulnerabile si marginalizate. Proiectul este dezvoltat in par­te­ne­riat cu Consiliul National pentru Com­baterea Discriminarii (CNCD), organizatiile membre si partenere ale Retelei Romane de Reducere a Riscurilor (RHRN), cu asistenta teh­ni­ca si financiara din partea Biroului Natiunilor Unite pentru Droguri si Criminalitate (UNODC) si a Institutului pentru o Societate Deschisa (OSI) – Programul de Sanatate pentru Romi (RHP).

×