România are un mare deficit de forță de muncă, generat de foarte mulți factori. În afară de scăderea demografică progresivă, din ultimii 30 de ani, și de migrația către țări care oferă salarii mult mai mari, angajatorii se plâng de slaba pregătire profesională a tinerilor, de lipsa de implicare a noilor generații, la care se adaugă instabilitatea, lipsa de predictibilitate și pretențiile din ce în ce mai mari. În acest context defavorabil pentru angajatori, unii au găsit soluția salvatoare, apelând la pensionarii încă apți de muncă. Pensionarii știu și meserie, au și foarte multă experiență, dar se și implică total în ceea ce fac și nici nu au pretenții financiare foarte mari.
Chiar și instituțiile statului apelează la pensionari, mai ales în Educație, dar și în ministere, unde sunt din ce în ce mai greu de găsit experți. Un alt domeniu în care s-a creat deja un trend este industria ospitalității. Victor Iancu, patronul grupului Europolis, din Tulcea, se bazează în foarte mare măsură pe profesioniștii din domeniu care au ieșit deja la pensie, dar încă mai vor și mai pot să muncească, reușind astfel să asigure necesarul de personal calificat de care are nevoie: bucătari, ospătari și cameriste cu foarte multă experiență, care au muncit toată viața în acest domeniu și nu dau niciodată greș. Probleme sunt, însă, iar legislația nu ajută cu nimic piața, în privința reglementării unui cadru contractual special pentru această categorie de oameni care pot aduce plusvaloare și pot rezolva, măcar parțial, problema generală a deficitului de personal calificat.
D.S.: Este o soluție, pentru industria ospitalității, atragerea acelor oameni care există pe piață și încă au forță de muncă, deși sunt la pensie?
Victor Iancu: Este o soluție de avarie, pentru că nu se poate investi pe termen lung în această categorie de forță de muncă, nu se poate asigura predictibilitate pentru o perioadă mai lungă și nu pot fi încadrați într-un program mai amplu, însă este o soluție. Cel mai important element al unei investiții este acum omul. Eu pot să mai deschid un hotel sau să-i măresc acestuia capacitatea, dar dacă nu am oameni, degeaba fac investiția.
D.S.: Spuneți că sunt oameni care au ieșit la pensie și totuși rămân baza activității, pentru că știu exact ce au de făcut.
Victor Iancu: Noi avem o garnitură de oameni, să zic așa, mai ales de bucătari și ospătari pe care ne putem baza oricând, mai ales în anumite împrejurări, când avem câte 300-400 de oaspeți la masă. Pentru cei care nu pot lucra permanent, din cauza vârstei înaintate, ar trebui să existe câteva modificări legislative, care să-i ajute și pe ei, dar și pe angajatorii care au nevoie de această forță de muncă foarte prețioasă.
D.S.: Pe câți oameni vă bazați, dintre cei care sunt la pensie?
Victor Iancu: Avem în jur de 10-12 persoane pe care ne putem baza, iar în lipsa lor am fost nevoiți să angajăm oameni, chiar mai tineri puțin, dar care nu cunosc meserie și vă rog să mă credeți că ne descurcăm mult mai bine când aduc la bucătărie un vechi pensionar care urmărește să se respecte în primul rând regulile igienico-sanitare și poate face totul cu ochii închiși. Efectiv, acești profesioniști sunt în stare să conducă toată activitatea, fără să le mai spun ce au de făcut. Nu mai au forța pe care o aveau înainte. Să știți că la 60, 70, chiar 75 de ani avem oameni care fac totul mult mai bine decât cei tineri.
D.S.: Cel mai vârstinc profesionist pe care vă bazați are 75 de ani?
Victor Iancu: Da, este o doamnă bucătăreasă care are 75 de ani. Știe și cele mai bune rețete, dar este în primul rând capabilă să organizeze totul perfect. Îi spun doar: „Vezi că vine nava X cu atâția pasageri, la ora cutare și are în meniu cutare”. Are totul în cap, nu își notează nimic, dar totul iese perfect.
Am încercat să aducem copii de la școală, de la Liceul Economic, dar au pretenții să li se dea 200 de lei pe zi și tot nu sunt mulțumiți, deși nici nu știu meserie. Pe unii îi pui să facă „mise en place” la niște mese, să țină niște farfurii în mână și nu pot. Iar cei care au în spate o viață de muncă și au ajuns la pensie o duc până dimineață, iar dimineață o iau de la capăt.
Omul sfințește locul și fidelizează personalul
Fidelizarea angajaților este un deziderat pentru orice companie, dar nu toate politicile de HR au reușit să obțină rezultatele scontate. Dincolo de toate experimentele făcute de corporațiile din întreaga lume, în ultimii ani, unele exemple concrete arată că se poate obșine această fidelizare, dacă factorul uman este implicat 100%. „Am angajați pe care i-am format de când aveau 15 ani și n-au plecat niciodată, deși au avut mai multe ocazii. Sunt așa de atașați, încât au rămas cu noi și atunci când am avut momente foarte grele. Au fost situații când iarna nu puteam să-i plătesc, dar așteptau să primească banii vara. Sunt legați sentimental de noi. Pot să le spun să plece și nu pleacă”, explică Victor Iancu, președintele Grupului Europolis. Respectul este cel mai important, spune acesta, iar liderul este cel care poate face diferența între un personal dezinteresat și unul atașat sentimental de locul de muncă.
„Nu vreau să fiu lipsit de modestie, dar eu am constituit familia asta, am avut grijă de ea. Pe unii i-am însurat. Aici au lucrat tatăl, mama și fiica încă lucrează aici. Efectiv, când au avut nevoie, am avut grijă de copiii bolnavi, la spital. Dacă au avut nevoie de un ajutor, le-am dat niște avansuri bănești, și-au rezolvat niște probleme, deci i-am legat sentimental în primul rând. Au fost mereu ca o familie. În general, în alte părți lipsește coeziunea de grup, care este cea mai importantă. Depinde de lider dacă știe să îi formeze pe angajați, să îi atragă, să îi respecte în primul rând”, mai spune Victor Iancu.