x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Vechime în muncă pentru stabilirea pensiei. O nouă perioadă va fi luată în calcul din 2024

Vechime în muncă pentru stabilirea pensiei. O nouă perioadă va fi luată în calcul din 2024

de Redacția Jurnalul    |    12 Dec 2023   •   11:15
Vechime în muncă pentru stabilirea pensiei. O nouă perioadă va fi luată în calcul din 2024

O nouă perioadă va fi considerată vechime în muncă la stabilirea pensiei, începând din 2024.

Potrivit noii legi a pensiilor, publicată în Monitorul Oficial, din septembrie 2024, studiile de masterat vor fi luate în considerare pentru obținerea pensiei de stat.

În prezent, doar studiile de licență și de doctorat sunt luate în considerare la stabilirea stagiului de cotizare pentru pensie. 

Potrivit art. 14, ”sunt considerate perioade asimilate acele perioade în care asiguratul:  

  • a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvență ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective ori a unui ciclu de studii universitare, de formare inițială, cu condiția absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licență, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz; 
  • a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat; 
  • a beneficiat în perioada 1 aprilie 2001 - 1 ianuarie 2006 de indemnizații de asigurări sociale, acordate potrivit legii; 
  • a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă și boli profesionale; 
  • a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, respectiv 7 ani”, precizează art. 14.  

Aceste studii nu vor fi luate în considerare dacă persoanele în cauză erau deja asigurate în sistemul public de pensii în perioadele menționate. Cu toate acestea, persoanele care au absolvit cursuri la mai multe facultăți (sau cicluri de același nivel) au posibilitatea de a alege o singură perioadă de studii, fie că este o licență, un masterat sau un doctorat, ca stagiu de cotizare. 

”Asigurații care au absolvit mai multe instituții de învățământ superior sau, după caz, mai multe cicluri de studii universitare de același nivel conform prevederilor alin. (1) lit. a) beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii de același nivel, la alegere.

Perioadele prevăzute la alin. (1) se valorifică numai în situația în care aceste perioade nu se suprapun cu stagii de cotizare realizate în condițiile prezentei legi. Perioadele asimilate prevăzute la alin. (1) se valorifică pentru obținerea unei categorii de pensie în condițiile prevăzute de prezenta lege”, menționează noua Lege a pensiilor, potrivit DCNews

×
Subiecte în articol: pensie vechime pensionari 2024