România este o naţiune de proprietari de locuinţe

România este o naţiune de proprietari de locuinţe. În 2016, 96% din locuinţele principale erau în proprietate personală, iar pentru marea majoritate a gospodăriilor, casa în care locuiesc reprezintă partea cea mai mare sau chiar toată averea de care dispun, arată Petre Datculescu, Directorul IRSOP Market Research & Consulting.

Pentru un număr mic de cetăţeni, locuinţa reprezintă o parte destul de neînsemnată din averea personală. Proprietatea înseamnă că dacă e nevoie, locuinţele trebuie reparate de cei care stau în ele, indiferent dacă au sau nu au resursele necesare.

Datele INS, citate de Datculescu, arată că în prezent există în România aproximativ 7,4 milioane de gospodării şi peste 9 milioane de locuinţe. Predomină casele separate, în jur de 60%, mai ales datorită mediului rural, unde incidenţa e de 97%. Oferta creşte cu circa 50.000 de locuinţe pe an, iar câteva mii de locuinţe ies anual din fondul locativ datorită demolărilor sau al schimbării destinaţiilor. Totuşi rata de înnoire imobiliară este mult prea mică în raport cu vechimea stocului de locuinţe. Marea majoritate a populaţiei locuieşte în case construite între 1919 şi 1980. La nivel agregat, întreţinerea acestor locuinţe este problema principală a locuirii în România.

Cercetările realizate de IRSOP pe eşantioane mari de gospodării arată că în mod constant între 60% şi 70% din populaţia adultă reclamă diverse forme de deteriorare sau insuficienţă locativă. În unele grupuri sociale procentul ajunge până la 85%.

O familie care semnalează probleme cu locuinţa trăieşte în condiţii de risc social. Iar când mulţi oameni trăiesc în locuinţe cu probleme, înseamnă că riscul este sistemic şi nu izolat. Problemele persistă sau se rezolvă greu pentru că un număr mare de oameni nu au acces la piaţa imobiliară.

'Mă refer la tineri, la vârstnici, la persoane sau familii cu venituri mici sau la cupluri cu copii. Aceste persoane au şanse mici să obţină un credit ipotecar', a explicat directorul IRSOP. Petre Datculescu arată că mulţi oameni vor o locuinţă pur şi simplu, pentru că nu o au. Alţii vor un confort mai mare, dar problema principală este rata înaltă a reparaţiilor necesare în scop remedial, adică pentru eliminarea unor deficienţe sau pentru împiedicarea deteriorării.

'Reparaţiile vizează o paletă largă de neajunsuri, de la deprecierea acoperişului şi probleme la uşi, ferestre sau instalaţii, până la izolări şi consolidări. IRSOP a calculat că circa 40% din gospodării, cam 3 milioane, au nevoie de reparaţii curente sau capitale la casele în care locuiesc', consideră acesta.

Într-un studiu IRSOP asupra clienţilor sistemului de economisire-creditare, când au fost întrebaţi despre problemele locative, 42% au menţionat vechimea locuinţei, referindu-se implicit la uzură şi defecţiuni generate de vârsta imobilelor. Deprecierile şi avariile sunt inevitabile. Dar ele se agravează dacă reparaţiile se fac rar, târziu şi la distanţe mari una de alta. În ţările dezvoltate, mai mult de jumătate din proprietarii imobilelor cheltuie în fiecare an bani pentru reparaţii. Înseamnă că îşi îmbunătăţesc confortul locuirii în fiecare an. Românii nu au resurse suficiente pentru a face reparaţii remediale sau preventive în regim continuu. Dacă reparaţiile sunt rare şi au loc la intervale mari, ele costă mai mult pentru că problemele se agravează în timp.

Necesitatea reparaţiilor şi îmbunătăţirilor permanente presupune cheltuieli cvasi-permanente care nu pot fi susţinute integral din venitul curent al gospodăriei. In aceste condiţii, conform studiului menţionat mai sus, pentru mulţi oameni poate fi avantajos să deţină un contract de economisire-creditare pe care să-l reînnoiască de fiecare dată când ajunge la scadenţă, pentru a avea o linie continuă de finanţare, eventual toată viaţa.