x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Start-up-urile de tehnologie din România, finanțare prin Acceleratorul NATO. Despre ce sumă uriașă este vorba

Start-up-urile de tehnologie din România, finanțare prin Acceleratorul NATO. Despre ce sumă uriașă este vorba

03 Aug 2024   •   11:20
Start-up-urile de tehnologie din România, finanțare prin Acceleratorul NATO. Despre ce sumă uriașă este vorba

Start-up-urile de tehnologie din România pot obține finanțare de până la 400.000 de euro prin Acceleratorul NATO pentru Inovare în domeniul Apărării (DIANA), conform unui anunț făcut de Bogdan Ivan, ministrul Digitalizării.

„Am discutat despre importanța inovației în dezvoltarea unor soluții robuste de apărare și securitate, pentru un viitor sigur și pașnic. DIANA facilitează dezvoltarea soluțiilor inovative de către Aliații NATO prin lansarea de competiții tematice, în care câștigătorii primesc granturi de finanțare fără a ceda drepturile de proprietate intelectuală, un beneficiu fundamental pentru orice start-up”, susține ministrul.

Înscrierile la cea de-a doua ediție a competițiilor DIANA - acceleratorul NATO de inovare în sfera apărării, se pot face până pe 9 august 2024.

Fondurile MCID asigură participarea României la aceste inițiative, respectiv la Fondul NATO de Inovare, cu un buget alocat de România de peste 3 milioane EUR / an și la NATO DIANA, unde în prezent contribuția României este de 365.000 euro în fiecare an.

(sursa: Mediafax)

×