x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri UE şi Japonia au semnat un acord de liber-schimb

UE şi Japonia au semnat un acord de liber-schimb

17 Iul 2018   •   14:10
UE şi Japonia au semnat un acord de liber-schimb

Uniunea Europeană şi Japonia au semnat un “acord istoric” de liber-schimb , acoperind aproximativ o treime din PIB-ul la nivel mondial şi 600 milioane de oameni, scrie BBC.

Acordul urmează să fie ratificat de Parlamentul European şi de Dieta Japoneză, urmând să intre în vigoare începând cu anul 2019.

Cel mai mare export din Uniunea Europeană către Japonia vizează produsele lactate, în timp ce autovehiculele reprezintă cel mai mare export al Japoniei.

Mişcarea se plasează “împotriva protecţionismului” lui Donald Trump, a cărui administraţie a introdus tarifele pentru importurile de oţel şi aluminiu. Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker, spune că acordul subliniază o soluţie prin care câştigă ambele părţi.

“Documentul pe care l-am semnat astăzi este mult mai mult decât un acord comercial. Este, desigur, un instrument care va crea oportunităţi pentru companiile noaste, pentru muncitorii şi cetăţenii noştri şi va stimula economiile europene şi japoneze. Dar este şi o declaraţie. Dat fiind conţinutul lui, este o declaraţie a doi parteneri care gândesc în termeni similari, care reprezintă împreună aproximativ o treime din PIB-ul mondial şi îşi reiterează angajamentul de a respecta cele mai înalte standarde în domenii precum protecţia muncii, siguranţa, protecţia mediului sau protecţia consumatorilor”, a spus Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

“Astăzi marcăm o zi istorică, celebrăm semnarea unui acord comercial extrem de ambiţios între două dintre cele mai mari economii ale lumii”, a declarat premierul Japoniei, Shinzo Abe.

 

×