x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar 15 aprilie 2011

15 aprilie 2011

14 Apr 2011   •   18:18

Ziua mondială a diagnosticării diabetului
Este a 40-a zi a Postului Sfintelor Paşti ● Au mai rămas 8 zile
Este ziua 105 a anului ● Au mai rămas 260 de zile

Soarele
Răsare la 6:33 ● Apune la 19:59

Luna
Răsare la 16:57 ● Apune la 4:38
● Lună plină 18 aprilie ● Ultimul pătrar (Luna în descreştere) 25 aprilie ● Lună nouă 3 mai ● Primul pătrar (Luna în creştere) 10 mai

Credinţe populare, tradiţii, semne
Sf. Ap. Aristarh, Pud şi Trofim; Sf. Mc. Crescent. Sfinţii Mucenici Aristarh, Pud şi Trofim, prăznuiţi astăzi, au fost din cei şaptezeci de ucenici şi urmau marelui apostol Pavel, propovăduind împreună cu dascălul lor toate pri­goa­nele lui. După moar­tea lui li s-au tăiat şi acestora capetele de Neron. Tot astăzi creştinii îl săr­bă­to­resc pe Sfântul Mucenic Crescent din Mira Lichiei. Văzând că legea idolilor se înalţă, şi are mulţi supuşi sub robia rătăcirii, sfântul a intrat în mijlocul lor şi i-a îndemnat să se întoarcă spre Dumnezeul, cel cinstit de creştini. Nevrând nici de formă să dea cinsti­re idolilor, a fost supus la chinuri în timpul cărora şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Credinţe populare, tradiţii, semne
Lăzărelul este un ceremonial al cetei de fecioare, structurat după modelul colindelor, dedicat zeului vegetaţiei cu acelaşi nume în Sâmbăta Floriilor. Personajul central, Lăzăriţa, îmbrăcată mireasă, se plimba cu paşi dansanţi, înainte şi înapoi, în interiorul cercului format din surate, pe o melodie simplă, duioasă, care po­ves­teş­te drama eroului vegetaţiei: pleca­rea de acasă a tânărului cu oile sau cu ca­prele, căţărarea în copac pentru a do­borî frunza animalelor, moartea lui năprasnică prin căderea din ar­bo­re, căutarea îndelungată şi găsirea tru­pului neînsufleţit de su­ri­oa­re, adu­ce­rea acasă, scăldarea mor­tu­­lui în lap­te dulce, îmbrăcarea în frun­ze de nuc, aruncarea scaldei pe sub nuci, în­vierea şi metamorfozarea lui Lă­ză­rel în flori şi vegetaţie luxuriantă, mo­ment culminant marcat de hora ve­selă a colindătoarelor. (Profesor Ion Ghinoiu)

S-a întâmplat azi
În România
● 1918 – Bojdeuca din Iaşi a lui Ion Creangă a fost declarată muzeu, devenind prima casă memorială din România;
● 1949 – Premiera, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, a piesei "Bălcescu" de Camil Petrescu, în regia lui Sică Alexandrescu şi Dem Loghin;
● 1964 – Plenara lărgită a CC al PCR adoptă Declaraţia cu privire la po­ziţia PCR în problemele mişcării co­muniste şi muncitoreşti inter­na­ţio­nale. Declaraţia condamnă pretenţiile PCUS de a domina mişcarea comunistă internaţională sub pretex­tul internaţionalismului proletar. De­claraţia marchează începutul ofi­ci­­al al politicii independente a Ro­mâ­niei în cadrul "lagărului comunist";
● 1971 – La Porţile de Fier este conectat la sistemul energetic naţio­nal primul hidroagregat de producţie ro­mânească.

În lume
● 1979 – Un cutremur dezastruos de 7,1 grade pe scara Righter are loc pe coasta Muntenegru.

Născuţi la 15 aprilie
● 1452 – Leonardo da Vinci, artist (m. 1519);
● 1959 – Emma Thompson, actriţă.

×