x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar “Astăzi e ziua ta...” - Adrian Enache

“Astăzi e ziua ta...” - Adrian Enache

12 Iun 2008   •   00:00
“Astăzi e ziua ta...” - Adrian Enache

“Slujesc muzica cu bun-simţ...”
Apreciatul artist Adrian Enache împlineşte astăzi 42 de ani. Jurnalul Naţional îi urează La mulţi ani!



“Slujesc muzica cu bun-simţ...”
Apreciatul artist Adrian Enache împlineşte astăzi 42 de ani. Jurnalul Naţional îi urează La mulţi ani!

“Adrian Enache comentează de trei ori pe zi la Telesport Campionatul European de Fotbal în calitate de căpitan al echipei naţionale de fotbal a artiştilor. Adrian Enache cîntă în week-end la diferite evenimente, pregăteşte un turneu în Bulgaria în această vară şi apariţia unui nou album.

M-am născut cu două pasiuni: muzica şi fotbalul. Am făcut fotbal şi în paralel cîntam muzică rock. Am făcut Şcoala Populară de Artă la Bucureşti cu regretata Mihaela Runceanu şi reputatul dirijor şi compozitor Ionel Tudor. Am participat şi am cîştigat primul meu festival la «Mamaia». Au urmat multe emisiuni de televiziune, show-uri, «Cerbul de Aur», festivaluri internaţionale. Am culminat profesional în ’95, cînd am reuşit să deschid concertul idolului meu, Tom Jones, pe un stadion cu 45.000 de oameni, la Istanbul.  

Întîlnesc multe persoane pe stradă care îmi spun invariabil acelaşi lucru: «Arătaţi mult mai bine în realitate decît la televizor!». Se mai întîmplă să mi se spună: «Am o mamă bolnavă şi nu se simte bine decît atunci cînd vă aude»; «Avem o viaţă aşa cum e, dar dumneavoastră ne-o mai îndulciţi». Este impresionant ce se întîmplă. Mă felicit pentru că am avut tăria să trăiesc numai din muzică şi să slujesc muzica cu bun-simţ, alegînd întotdeauna muzica cu bun-gust. Nu am apelat la modele trecătoare. Moda vine şi trece. Am reuşit să mă adaptez şi la tot ceea ce e modern, dar am reuşit să readuc în memorie melodii din categoria oldies, but goldies, care nu vor muri niciodată. Pot fi şi DJ Project, dar şi Aurelian Andreescu, pot fi şi Paraziţii, dar mai ales Adrian Enache. Îmi aleg repertoriul încît să mulţumesc pe toată lumea. Am fost criticat de multe ori pentru că atunci cînd am scos un album nu am mers pe o anumită linie. De ce să fac acest lucru? Întotdeauna m-am ferit de linia mediocrităţii. Nu am să merg doar pe o anumită linie pentru a fi recunoscut după primele acorduri. Consider că sînt un tip complet, un artist care se dezvoltă pe toată diagrama x-o-y. Îmi reproşez că am avut de multe ori încredere în oameni, în cei în care nu ar fi trebuit să am încredere şi că nu am făcut mai mult pentru a fi mai mediatizat.

Cînd am păşit în această carieră, visam să ajung un artist foarte bun, apreciat şi respectat de toată lumea. Am reuşit în mare măsură, şi acum îmi doresc să continuu să urc şi să intru în galeria de aur a artiştilor români care au făcut ceva pentru ţara asta.
Adrian Enache! Îţi doresc să ai multe prietene, să ai presiune în tot ceea ce faci şi să nu pui presiune. Să ai presiune, să ai inspiraţie, să fii la fel de «frumosul nebun» aşa cum te ştiu, să fii sănătos şi să-ţi iubeşti aproapele aşa cum ai făcut-o şi pînă acum!”

Autentic

“Contrar a ceea ce se difuzează, la petreceri toată lumea vrea muzică românească. Aşa că mă bazez în continuare pe poporul român care se distrează şi-şi ascultă cu plăcere muzica”
Adrian Enache - artist

×
Subiecte în articol: calendar enache adrian