ASTĂZI E ZIUA TA... - Alice Caracostea

"Actoria... o fiară însetată de sânge"
A debutat în piesa "Titanic Vals" de Tudor Muşatescu, la Teatrul Naţional din Bucureşti, locul unde s-a născut şi a crescut, aşa cum mărturiseşte. Acum publicul o poate vedea tot pe scena Naţionalului bucureştean în spectacolul "Aşteptând la Arlechin", în regia maestrului Ion Cojar. Alice Caracostea împlineşte astăzi 41 de ani. La mulţi ani!

"Am grijă şi mă străduiesc din greu să fac cât mai puţine greşeli, să fiu cât mai atentă la tot ce este în jurul meu şi să nu rănesc pe nimeni. Primează foarte mult strădania de a fi corectă. E drept că şi aşteptările sunt pe măsură. Mi-ar plăcea ca «nu face altuia ce ţie nu-ţi place» chiar să funcţioneze. Ar fi mai bine şi mai sănătos pentru toată lumea.

Când privesc în urmă la adolescenta Alice Caracostea îmi aduc aminte de o fată subţire, înaltă şi foarte timidă. Nici nu mă gândeam că aş putea să fac şi altceva decât actorie. Până am terminat Liceul Nicolae Tonitza văzusem atâtea piese de teatru, încât nici nu se putea altfel. Şi Dumnezeu mi-a ajutat. Am intrat la facultate trecând printr-un examen semicrâncen, având şansa de a avea parte mai apoi de nişte profesori absolut remarcabili. Dem Rădulescu şi Dinu Manolache. A doua mare şansă a venit după absolvire, când am intrat la Teatrul Naţional, acolo unde practic m-am născut şi am crescut. Dacă m-aş întâlni acum cu acea fată timidă şi plină de speranţă, cred că i-aş spune să-şi urmeze visele sau... să fugă mâncând norii. Pentru că această sublimă meserie este ca o fiară însetată de sânge. Ori o iubeşti şi atunci te iubeşte şi ea la rândul ei, ori te izbeşte de toţi pereţii. Între noi există, cred, un sentiment de stimă reciprocă. Profesorul meu avea o vorbă pe care ne-o spunea mereu – voi sunteţi copii de duminică ai societăţii. Aşa este sau aşa ar trebui să fie. Dar într-adevăr este o meserie aleasă şi un dar de la Dumnezeu pe care poate să îl ducă mai departe doar cel ales.

La teatru joc acum în piesa «Aşteptând la Arlechin», un spectacol minunat cu o distribuţie «de zile mari» în adevăratul sens al cuvântului. Spectacol pe care l-aş recomanda tuturor oamenilor sătui de televizor, cu mic, cu mare să vină şi să-l vadă, pentru că după două ore şi ceva vor pleca cu certitudine mai bogaţi sufleteşte şi poate mai buni şi mai atenţi la cei din jur.

În plan personal, am un băieţel, Vladimir, care nu ştiu când a crescut, cum au zburat anii şi când a ajuns deja mare. Şi nu în ultimul rând, jumătatea mea de suflet, Andrei, pentru care (şi nu mint) mulţumesc în fiecare zi lui Dumnezeu că există. Această zi mi-aş dori să fie liniştită, să-i am pe cei dragi inimii mele aproape, iar pentru anul care vine să fim sănătoşi, ocrotiţi şi să avem putinţa de a nu ne refuza nimic din ce ar putea să ne facă mai buni şi mai frumoşi."