Astăzi e ziua ta: Alice Iacobescu

Alături de Vlad Petreanu realizează şi prezintă emisiunea "Săptămâna de ştiri", difuzată la Antena 3. Alice Iacobescu îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. La mulţi ani!

"Încrederea se câştigă greu şi se pierde foarte uşor"
"Oricât de sumbre sunt vremurile astea, eu le trec ceva mai uşor, pentru că am acasă un rezervor inepui­za­bil de bucurie şi de energie: băie­ţe­lul meu. Aud şi văd ştiri teribile în ultima vreme şi cel mai mult mă revoltă cele în care victime sunt co­piii. De multe ori ajung acasă epui­za­tă, stoarsă de energie, dar mă încarc instantaneu când deschid uşa şi îmi văd băieţelul aşteptând cu bucurie să intru în casă, nerăbdător să îmi arate ce a mai făcut cât am fost plecată. E o perioadă în care pot spune că am parte numai de «ocupaţii» plăcute: fiul meu, care e la vârsta giumbuşlucurilor de toate felurile, inclusiv verbale, şi «Săptămâna de ştiri», emisiunea la care lucrez cu mare drag de doi ani şi jumătate deja. Recunosc că sunt privilegiată: este extraordinar să îţi şi placă să faci ceea ce faci, să nu fie doar o obligaţie de care nu ştii cum să scapi mai repede.

Probabil că astăzi aş fi fost un eco­no­mist mai vorbăreţ, nu un ziarist, cu o slăbiciune pentru cifre şi exacti­ta­te dacă nu era o banală emisiune de radio cu care practic a copilărit ge­­ne­raţia mea. Se numea «Răspundem ascultătorilor» şi se difuza în fie­care dimineaţă. O ascultam în virtutea inerţiei, cu radioul lăsat deschis din comoditate, dar o întrebare mi-a atras atenţia într-o bună dimineaţă. Un ascultător voia să ştie în ce constă exa­menul de admitere la Facultatea de Jurnalism. Nici nu ştiam până în di­mineaţa aceea că există o facultate de jurnalism, dar mi-am imaginat ime­diat un viitor ieşit din tiparele pe ca­re le ştiam eu până atunci. Şi aşa este.

Poate cea mai importantă lecţie pe care o poţi primi ca ziarist e că în­cre­derea se câştigă greu şi se pierde foar­te uşor. Eu am avut norocul să în­văţ lecţia asta pe pielea altora. Un zia­rist nu îşi permite să rişte la acest ca­pitol, aşa cum un artist adevărat nu şi-ar permite să facă playback - nu pentru că ar putea fi prins, ci pentru că nu ar mai fi mulţumit de el în­suşi.

Aş vrea să ajung să trăiesc vremu­rile în care legea e respectată de toţi românii, fie şi de frică. Eu o respect: nu este uşor, dar fac eforturi. De exemplu - în trafic, când alţii o iau pe scurtătură şi îţi dau cu tifla, iar tu stai cuminte la rând, deşi îţi vine să îi urmezi... Recunosc că e un efort să stau locului şi îmi imaginez că ar fi pentru oricine, dar viaţa ar fi mult mai uşoară dacă n-ar mai fi atâţia obraznici care scapă nepedepsiţi.

Am un băieţel de aproape 2 ani, şi în aceşti doi ani am avut parte de foarte multe momente frumoase, însă mergând înapoi în timp... Prima amintire frumoasă care îmi vine acum în minte este bucuria fantastică pe care am simţit-o când am aflat că am intrat la facultate: parcă zburam... A doua ar fi o vacanţă extraordinară pe care am petrecut-o cu fratele meu drumeţind prin Turcia, cu rucsacul în spate şi cu nici un traseu prestabilit. Nu ştiam nimic despre Turcia şi am ajuns în locuri mai puţin umblate de români, în centrul ţării. A treia, aş retrăi oricând bucuria şi emoţiile pe care le-am simţit când am câştigat concursul pentru un post de redactor la BBC, la Londra.

Nu am... doruri de ziua mea, nu simt că mi-ar lipsi ceva. De fiecare dată mă bucur că sunt sănătoasă şi că îi am aproape pe cei dragi... Spunând asta, îmi dau seama că ziua mea e o zi ca oricare alta, pentru că bucuriile astea am grijă să mi le amintesc în fiecare zi."