Astăzi e ziua ta... Alina Alexoi!

"Am ales calea bunului-simţ!" Lucrează în presa sportivă din anul 1991, iar în TVR de 18 ani. De-a lungul timpului a fost prezentator al Jurnalelor de sport TVR, reporter şi comentator la numeroase Campionate Mondiale şi Europene de gimnastică şi scrimă, turnee de tenis din circuitul ATP - Roland Garros şi Wimbledon. Alina Alexoi împlineşte astăzi 39 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!".

"Să faci ce-ţi place în viaţă nu e deloc puţin! Dacă pui şi suflet în ceea ce faci e mai greu, dar poate fi, de cele mai multe ori, şi mai frumos. Există însă o condiţie: să faci ceva! În România, din păcate, multe rămân doar la stadiul vorbelor. Aşa că eu, Alina Alexoi, reporter-comentator sportiv la TVR, mă lupt prin cuvinte să trec de vorbe. Mă bucur că încă am energie, dorinţă şi plăcere! Şi asta după 18 ani (sunt majoră!) în TVR. Unii spun că există riscul plafonării atunci când munceşti mult timp în acelaşi loc. Cred că e adevărat. Am simţit pe propria piele că dacă nu te adaptezi schimbărilor nu poţi progresa. Presa s-a schimbat mult în ultimii ani. Atunci când eu am început ucenicia la Sportul Românesc, în 1991, era epoca romantică a presei sportive. După 1996, aceasta a devenit mai incisivă, ca acum să fie de cele mai multe ori agresivă. De dragul audienţei, al tirajelor, unii trec peste orice. Eu am ales o cale de mijloc, mai lungă e adevărat, care sper să ducă spre succes: calea bunului-simţ! E o cale pe care nu răsar doar reuşite, ci şi multe dezamăgiri. Dar fără ele nu cred că am aprecia la aceeaşi intensitate reuşitele. Îmi amintesc cu drag de cele cinci ediţii ale JO la care am participat, de zecile de Campionate Mondiale şi Europene la care am fost prezentă. Nu pot uita de Atlanta '96, când Laura Badea a câştigat titlul olimpic la floretă. Sunt vii încă succesele mondiale şi olimpice ale echipei feminine de gimnastică în era Bellu-Bitang sau meciurile pline de încărcătură ale lui Andrei Pavel în Cupa Davis. Îmi revin în minte şi nopţile petrecute pe stradă în 1994 după meciurile naţionalei de fotbal la Cupa Mondială din SUA sau asaltul de infarct al sabrerilor lui Mihai Covaliu pentru titlul mondial în 2009 ori săriturile ameţitoare ale lui Drăgulescu şi exerciţiile spectaculoase ale lui Urzică la cal. În fiecare cuvânt pe care l-am spus în comentarii sau reportaje am pus suflet. De multe ori poate am greşit. Poate n-am înţeles ori n-am simţit momentul. Dar niciodată n-am trecut limita bunului simţ. Sper să n-o trec niciodată, aşa cum sper să nu ies la pensie până nu o să comentez un Campionat Mondial de Gimnastică sau unul de scrimă în România. Dar până la vise să revin în realitate, săptămâna asta la TVR 2 , chiar şi azi, de ziua mea, comentez Europenele de Patinaj Artistic. Apoi, în februarie, ne auzim de la Vancouver, urmează pentru mine a şasea ediţie a JO.

Aproape nici nu-mi vine să cred că am ajuns să împlinesc 39 de ani! O viaţă plină de întrebări care uneori au primit răspunsuri, alteori nu. Încă le caut, încă le aştept. Aş dori tuturor o copilărie ca a mea şi, dacă aş putea retrăi o perioadă, aceea ar fi. I-aş putea avea din nou alături fizic pe bunici şi am sărbători împreună cu părinţii şi prietenii ziua de azi. Ce repede trece timpul! Simt asta când îl văd pe fiul meu, Mihnea. Acum două săptămâni a împlinit 13 ani... Împreună cu el şi cu tatăl lui am învăţat că trebuie să ne bucurăm de fiecare clipă când suntem împreună, chiar dacă viaţa ne-a hărăzit o navetă permanentă între Bucureşti şi Călan. De 10 ani, distanţa nu a putut stinge iubirea şi sper să nu reuşească nici de acum înainte."