Astăzi e ziua ta, Claudiu Istodor

“Pământul din care te naşti e ceva căruia îi aparţii, şi nu îţi aparţine, chiar dacă se poate cumpăra...”
Actoria înseamnă uneori chin, transformare, să nu abdici de la creaţie, să lupţi împotriva plafonării, a şabloanelor de tehnică, dar şi de spirit, să faci un pas nou cu fiecare rol. Păşind la rampă, Claudiu Istodor s-a distins întotdeauna prin siguranţă, dezinvoltură, inteligenţă şi inteligentă drămuire a efectelor. Este actorul marcat de miracolul spectacolului, la fel de deschis sufleteşte evenimentelor care i se oferă în text, la fel de pregătit pentru a deveni mai profund. Claudiu Istodor rămâne un om curajos, în căutarea lui însuşi, a adevărului despre sine şi al lumii care-l înconjoară. Personajele sale sunt dintre cele care abordează viaţa diferit, de un pitoresc uneori dureros, astfel îl descriu colegii, dar şi simpli spectatori. Actorul împlineşte mâine 53 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

Nimic pe lumea asta nu e atât de important încât să merite orice
“În 2013 am avut un rol într-un spectacol interesant, poate nu conectat la vremile noastre, dar are acel ceva pentru care merită să faci meseria asta. E vorba de «Mutter Courage», Victor Ioan Frunză regizor, Rodica Negrea, Mutter. Dar am avut o altă experienţă bună. Am fost rugat de un actor şi o actriţă să-i ajut să facă un spectacol. Adică să regizez piesa. Bun, am făcut ce era de făcut, în primul rând mi-a plăcut textul, şi am purces la organizarea – prin dezorganizarea iniţială – a spectacolului. L-am cam terminat, era posibil, se înţelegea despre ce e vorba, avea ceva haz şi ceva fior horror. Înainte de a-l finaliza am chemat un prieten regizor de meserie, pe Cristi Juncu. S-a uitat el ce s-a uitat, după care a oprit, le-a zis nişte cuvinte actorilor, le-a mai dat o soluţie, două, şi brusc totul devenea mult mai clar, cu mai mult haz, iar cei de pe scenă înfloreau şi se bucurau să fie acolo. După secunda de orgoliu rănit, am gândit – iată ce înseamnă talentul. Pentru mine, ca actor, contează mult de tot onoarea. Nu sunt adeptul umilinţei în teatru, nici măcar faţă de el însuşi. Şi mai contează şi să-ţi iasă rolul.

Am un soi de încăpăţânare care mă ţine să nu devin neîncrezător în viitor. De fapt, întotdeauna când am fost în situaţii care în amintire par dezastruoase, în momentul acela nu le percepeam aşa. Lucrurile decurgeau normal spre mâine. Din fericire, nu ştim nici când suntem în culmea gloriei, să ne bucurăm, nici când tocmai suntem în cea mai grea clipă a vieţii, să ne speriem rău. Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am aflat până acum este că nimic pe lumea asta nu este atât de important încât să merite orice. Ce mi-ar plăcea să ştie despre mine generaţiile care vin? Adevărul. Ca o poveste, nu ca o stenogramă. Lumea artistică, în afara faptului că are foarte multe femei fermecătoare nu e mai «junglă» ca alte lumi, iar valorile morale acestea există, şi nu doar în dramaturgie.

Pământul din care te naşti e ceva căruia îi aparţii, şi nu îţi aparţine, chiar dacă se poate cumpăra. În lei sau euro. Trag speranţă că vor urma şi politicieni de ispravă, după ce vor dispărea aceşti amărâţi, şi ţara asta să poată fi iarăşi mândră. Nu ştiu cum Îl percep oamenii pe Dumnezeu în general. Pentru mine în momentul acesta al vieţii mele, Dumnezeu, biserica ortodoxă mai exact, e legătura mea cu strămoşii şi moşii mei. Şi cam aici se opreşte legătura mea cu biserica. Putem schimba ceva, fiecare la casa lui, pe strada pe care merge, la cinematograful unde vede filmul, în autobuzul cu care circulă, în relaţiile personale pe care le avem, în relaţiile sociale pe care le avem. Tot ce ţine de «în jurul nostru». Iar din când în când să mai citim şi câte o carte. De oricare.
Mă întrebai mai devreme dacă eu cred că prietenia are vreun secret. Nu ştiu să aibă. Cred că e sau nu. Dar am observat că prieteniile importante sunt cele din tinereţe.”