Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Crina Abrudan, prezentatoarea ştirilor sportive 
de la Antena 1, împlineşte astăzi 33 de ani. La mulţi ani!
“Încerc să-mi păstrez echilibrul din toate punctele de vedere. La un moment am dat am crezut că o să reuşesc asta, dacă mă rup de orice este rău în jurul meu. Mi-am dat seama că nu am cum. Aşa că, le iau pe toate cum vin şi-mi spun că-n viaţă e ca la buletinul meteo: după furtună şi vreme rea, vine soarele. Sunt multe momente frumoase pe care le-am trăit în ultimii ani. Cel mai recent cred că ar putea fi concediul pe care l-am avut înaintea Sărbătorilor de iarnă. Am stat acasă, la Oradea, zece zile. A fost cea mai lungă perioadă petrecută acasă în ultimii şase ani, de când m-am mutat în Bucureşti. Până acum trăgeam de timp, să stau o săptămână acasă, şi chiar dacă erau doar cinci sau şase zile, îmi spuneam că am stat o săptămână la Oradea. Îmi era dor să stau acasă, să dorm în camera mea, în patul meu, fără să număr nopţile pe care le petrec acasă.
Nu neapărat în această ordine, dar unul dintre lucrurile pe care mi-ar plăcea să nu le mai aud e «las’ că merge şi aşa». Cred că ne-ar face bine dacă am începe să gândim şi să acţionăm într-un singur fel: aşa cum trebuie! Mi-ar mai plăcea să schimb cupoanele de pensie ale bunicilor noştri, să fie măcar cât erau acum un an – ştiu că e ciudat să auzi lucruri din acestea din gura unui prezentator de sport, dar chiar şi prezentatoarele de sport trăiesc în fiecare zi şi în afara celor 20-30 de minute cât durează buletinul lor. Şi dacă vorbim de «blonde» mi-ar plăcea ca oamenii să facă diferenţa între blondele contrafăcute şi blondele autentice. Eu sunt contrafăcută. Poate aşa, rolul pe care-l au femeile la noi n-ar mai ţine doar de cât de «decorative» sunt.
Mi-ar plăcea să fiu mai «rea» când e vorba de interesul meu, dar asta nu cred că o să-mi iasă vreodată. Dacă asta s-ar întâmpla probabil că aş reuşi să schimb mai mult de trei lucruri la mine. Şi mai am o problemă, la capitolul «optimism».
Nu, nu m-am gândit niciodată să plec din România, nici măcar la nervi. Nu m-aş vedea trăind într-o altă ţară, şi mai departe de casă. Îmi sunt suficienţi şase sute de kilometri depărtare de casă. Sunt o persoană care se ataşază foarte repede şi foarte tare de oameni şi locuri. Mă despart greu de orice. Mi-a fost foarte greu să plec din Oradea. La fel cum, la fiecare sfârşit de vacanţă, îmi era foarte greu să mă despart de bunici, de locul în care am copilărit, cu toate că era doar un drum de o oră. În plus, mă înscriu în rândul celor care simt o emoţie atunci când aud că se intonează imnul naţional, fie că e vorba de vreo festivitate de premiere la finalul fericit al unei competiţii sportive, la începutul unui meci al naţionalei sau de ziua naţională. Există şi situaţii în care spun «aşa ceva în altă ţără nu s-ar întâmpla». Şi totuşi, sunt un om al ţării mele, cu bune şi cu rele, n-aş reuşi să trăiesc în altă parte a lumii, zi de zi. Dacă mă uit înapoi sunt suficient de lucidă să-mi dau seama că am făcut şi alegeri ciudate ori nu am ales momentul bun să fac anumite lucruri, dar în linii mari drumul ar fi acelaşi.
Sunt multe lucruri frumoase pe care poţi să le faci într-o televiziune. Atunci când vârsta nu îmi va mai permite să apar în faţa camerelor, m-aş vedea producător al unui program de divertisment sau de ştiri. Şi mi-ar mai plăcea să cunosc din nou oameni noi şi extraordinari. Întotdeauna mi-a plăcut jocul din timpul unui interviu, când eu încerc să aflu ceva iar omul din faţa mea se chinuie să vorbească fără să spună nimic.”
Citește pe Antena3.ro
