Astăzi e ziua ta: Cristian Hadji-Culea

Fost director general al Direcţiei Generale a Instituţiilor de Spectacole în perioada ’98-’02, preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al Societăţii Române de Televiziune. Astăzi, directorul Teatrului Naţional din Iaşi, un regizor desăvârşit... Cristian Hadji-Culea a împlinit ieri 59 de ani. La mulţi ani!

Iubirea... a devenit o amintire
"Am început să lucrez ca regizor într-o perioadă în care teatrul era adeseori o bucurie pentru spectatori şi pentru creatori. Era o epocă în care bucuriile erau sărace. Printre cele mai puternice erau cele artistice: o carte, un spectacol, un concert. Credeam, pe atunci, că aceste bucurii erau împărtăşite de mai toţi.

După 1989 am constatat că nu toată lumea românească avea aceleaşi valori. Doar lipsa informaţiilor libere, în comunism, ne făcuse să ne amăgim. A explodat, după ’89, mi­to­cănia vorbită, scrisă, publicată sau cântată. Relaţiile între cetăţeni au devenit încordate, deseori violente. Iubirea, măcar grija pentru cel de alături, a devenit o amintire. Într-o naţiune declarat creştină, puţini mai ştiu că iubirea şi iertarea vin din Evanghelii. Asta e lumea care se vede.  E cea de la televiziune, din ziare. E lumea care trăieşte din violenţă, în şmecherie cinică. E lumea care escaladează scandalul. E lumea interesată nu de câinele care muşcă, ci de omul care muşcă câinele. E lumea care te împinge să muşti. E lumea valorilor inverse, lumea mitocăniei exemplare, care se autoimpune ca model, lumea pentru care n-aş sta o zi în plus în ţară.

Din fericire, nu e singura lume care există în România. Există şi cei ne­zgomotoşi care se  bucură de o carte, de un spectacol, de un concert; îi văd umplând sălile de spectacol. Nu sunt majoritatea, dar sunt elita ascunsă a naţiunii. Cei care ştiu şi ce-i fizica, şi ce-i metafizica. Cei care pot fi modele, cei care pot remodela. Această elită e în creştere numeric. Prea mulţi oameni au muşcat şi muşcă zilnic câinii  în România ca să nu ştiu că se apropie momentul saturaţiei, momentul în care norma­litatea va trebui să-şi găsească propriile canale de propagare. Mi-aţi pus multe întrebări meşteşugite. Nu prea ştiu să răspund la toate…

Sunt convins că trebuie construi­tă o nouă tendinţă. Mă întreb cum trebuie gândite spectacole, astfel încât valorile pozitive să nu fie nici melodramatice, nici naive, ci credibile artistic. Cum poate binele reechilibra viziunea despre lume, cum poate fi arătat pe scenă frumosul. Cum poate fi respectul pentru celălalt o alternativă dorită în artă şi în viaţă. Nu am răspunsuri, dar nu sunt singur nici în teatru, nici în lume."