x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta... Dan Bittman!

Astăzi e ziua ta... Dan Bittman!

de Roxana Vintila    |    28 Mar 2009   •   00:00
Astăzi e ziua ta... Dan Bittman!
Sursa foto: Romeo Răileanu/

"Muza mea a fost întotdeauna iubirea" Dragostea îţi oferă ceva din tainele lumii... Pentru Dan Bittman, dragostea este cea mai frumoasă melodie din partitura destinului. Apreciatul interpret împlineşte mâine 47 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!".



"Dan Bittman sărbătoreşte prin muncă ziua sa (sună ca pe vremuri!), dar, lăsând gluma deoparte, sunt în focurile facerii unui concert împreună cu colegii mei din Holograf, concert care sper să marcheze... venirea primăverii la români. «Destinul» meu muzical s-a conturat foarte târziu. M-am apucat de muzică din joacă şi m-am jucat cu ea toată viaţa. La un moment dat însă, mi-am dat seama că tot ce era ascuns în interiorul meu, toate problemele, fricile, toată iubirea de care eram capabil nu puteau fi exprimate şi transmise mai bine celor care mă înconjurau decât prin intermediul muzicii.

Mai în glumă, mai în serios, piesa care mi se potriveşte cel mai bine ar fi «Vreau o minune», cam aşa a fost să fie parcursul meu. Am plecat de la zero împotriva tuturor şi mi-am împlinit un vis. Muza mea a fost întotdeauna iubirea, viaţa aşa cum mi s-a întâmplat mie, dar a fost şi un moment când am avut ca un fel de revelaţie. M-am trezit în toiul nopţii, am coborât în birou şi m-am pus pe scris ca şi când cineva din cer îmi dicta versurile... s-a numit «Să nu-mi iei niciodată dragostea»... şi aici se ascunde toată esenţa vieţii trăite de mine, cel puţin până acum. Poţi să-mi iei tot ce am mai scump pe lume, dar să nu-mi iei niciodată dragostea.

Cred că viaţa mi-a oferit în egală măsură şi bine, şi rău, după cum i-am mulţumit şi eu ei. Dacă tot ne naştem cu memoria ştearsă, de ce m-aş mai naşte încă o dată dacă nu aş şti că am mai fost o dată pe aici?! Ar fi o dulce amăgire... poate chiar infatuare. Ca să fiu sincer, încă mă mai lupt cu mine însumi să înţeleg sintagma «Nihil sine Deo» prin prisma întrebării: ce am făcut eu oare ca să merit tot ce mi-a dat viaţa până acum?! Dar dacă tot este să mai fac ceva încă în viaţa asta, ar fi să le mulţumesc tuturor celor cărora nu le-am mulţumit până acum pentru clipele minunate trăite alături de ei.

Timpul meu a început să se cuantizeze de la apariţia copiilor în viaţa mea. Mă uit la Alex şi ştiu că au trecut zece ani, la Patrick  şi îmi revăd ultimii cinci şi jumătate sau la Marc şi mă înveselesc într-o clipă, rememorându-mi toată copilăria şi perioada de la 2 ani şi un picuţ, dar la fel mă uit şi la Liliana şi îmi dau seama cine e de fapt ceasornicarul în toată povestea asta. Cea mai importantă lecţie pe care ţi-o poate servi viaţa este simplitatea ca şi trăsătură de sine. Dacă laşi trufia, îngâmfarea suficientă şi egoismul la o parte ai şansa să înveţi ce este viaţa de fapt. Am uitat! Mai pune şi un pic de dragoste şi ai dat de reţeta perfectă."

×
Subiecte în articol: calendar viata