Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dan Piţa şi-a dorit să atingă zona filmului de artă, a apelat foarte mult la alegorie, la metaforă, la simbol. În copilărie, îi plăcea să intre în sala de cinema, se aşeza în primele rânduri şi vedea un film de două sau chiar trei ori într-o zi. Făcea adevărate teste de memorare a unui film şi crede că asta este o lecţie pe care toţi cei care încearcă să facă film sau să se apuce de regie. I-a plăcut să se uite pe pânza aceea albă şi să intre în atmosfera filmului, dacă era, şi după aceea să se destăinuie celorlalţi copii, celorlalţi prieteni, spunându-le ce film a văzut. În septembrie, a văzut lumina marelui ecran, după aproape trei ani, “Kira Kiralina”. Dan Piţa împlineşte mâine 76 de ani. La mulţi ani, maestre!
“Când eşti prea mândru în viaţă eşti pedepsit că nu faci pe nimeni fericit”
Întotdeauna a încercat să aduc în filmele sale tineri actori
“Uneori sunt zile bune, în care am sentimentul că tot ce fac este minunat, dar sunt şi zile rele, când simt că nu am făcut lucrurile aşa cum ar fi meritat şi ciudăţenia este că, de cele mai multe ori, zilele care nu îmi plac ies foarte bine, iar zilele care îmi plac au o ştampilă aparte. Simţi că ai atins un teritoriu anume, sensibilitatea personală, în ceea ce gândeai despre filmul pe care îl faci, sunt scene importante care trebuie să existe în film, altfel filmul se clatină, stă într-o poziţie incertă, incomodă faţă de spectator şi chiar faţă de tine, pentru că tu eşti primul spectator. La Panait Istrati iubesc mult ideile. De exemplu, «Când eşti prea mândru în viaţă eşti pedepsit că nu faci pe nimeni fericit» şi «În ziua în care nu mai ai nimic de dat, eşti uscat, precum smochina care stă trufaşă în vârful pomului, de unde nicio mână nu o poate culege, de unde nici gura nu o poate mânca, atunci e coaptă se usucă, se împietreşte şi moare contemplând cerul!» E complicat. Panait Istrati era foarte atras de cinema, dar nu ştiu dacă i-ar fi plăcut filmul pe care l-am făcut, pentru că în literatură lucrurile se comunică într-un fel spre public, pe când filmul, oricât de lung ar fi, o oră sau două, nu poate cuprinde tot. Anumite lucruri se pot face însă în aşa fel încât să creezi emoţia literaturii lui Panait Istrati. E foarte multă emoţie în ce scrie el. Nu e atât tehnică literară, cât emoţie şi viaţă trăită. Panait Istrati avea morbul prieteniei, era ca un fel de boală, asta îl caracteriza. Era extraordinar de posesiv. Eu cred că e important să ai prieteni. Dacă nu crezi în prietenie înseamnă că nu crezi în oameni. Mai toţi colaboratorii mei mi-au devenit prieteni şi fără să existe o armonie colegială şi prietenească nu se poate. Întotdeauna am încercat să aduc în filmele mele tineri actori, iar pe de altă parte am vrut să-i pun într-o lumină diferită pe cei consacraţi cărora li s-a pus ştampila că sunt într-un anumit fel. Cu actorii trebuie să ai o relaţie bazată pe încredere, să recurgi la tot felul de metode care să-i ajute. Dacă nu-i iubeşti şi respecţi, dacă nu le oferi toată atenţia ta, nu faci nimic, nu-ţi devine aliat. Iar actorul trebuie să fie convins că el singur face personajul, că tu îi dai doar un start”. (L.P)
