ASTĂZI E ZIUA TA... - Elisabeta LIPĂ

"Am vrut mereu mai mult..."
"Sportul mi-a dat tot ceea ce am şi ceea ce sunt la ora actuală. Rolul nostru este să promovăm sportul, dar, din păcate, dacă nu suntem ajutaţi, nu o putem face", mărturisea vicepreşedintele Federaţiei de Canotaj. Elisabeta Lipă împlineşte mâine 44 de ani.

"De la începutul carierei mele şi până în prezent, sportul românesc cred că s-a schimbat în rău. În ’80-’81, când am început eu canotajul de performanţă, eram 50 de fete în lotul olimpic, iar acum sunt 14. Cred că asta spune multe.

Nu pot vorbi de un singur moment de cumpănă, ci de mai multe. Eu am început canotajul în ’80 şi prima pauză am fă-cut-o în ’95... ajunsesem la saturaţie şi simţeam nevoia să fac o pauză, trebuia să fac altceva decât sport de performanţă pentru că, oarecum, obosisem psihic. Nu mi-a trebuit mai mult de jumătate de an şi am revenit în cantonament ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Acum, serviciul meu de zi cu zi este în cadrul Ministerului de Interne şi Reformei Administrative. Printre picături, aş putea spune că sunt vicepreşedintele Federaţiei Române de Canotaj. Trup şi suflet sunt lângă echipă, lângă sportivi pentru că eu am început de jos. Ştiu ce-ţi trebuie când eşti la început şi ştiu care sunt cerinţele când eşti la un nivel mult mai ridicat. Încerc să fiu lângă sportivele care s-au aflat în pregătire pentru JO de la Beijing, care mi-au fost colege de barcă, să nu le lipsească nimic. Pe lângă eforturile Federaţiei, am simţit că personal trebuie să mă implic în toată această pregătire a lor ca să le fie bine.

Mărturisesc că mi-aş dori să mai fiu la vârsta adolescenţei. Nu îmi reproşez nimic din ce am făcut atunci, pentru că eram în pregătire fie pentru pentru Campionatul Mondial, fie pentru Jocurile Olimpice. Sportul a făcut parte din viaţa mea tot timpul. Având rezultate foarte bune, nu ştiu ce mi-aş putea reproşa. Poate faptul că la Jocurile Olimpice din ’98 nu am luat medalia de aur, dar în viaţă nu poţi să le ai pe toate. La început nu mă gândeam că voi ajunge să particip la şase ediţii ale Jocurilor Olimpice. Am zis tot timpul măcar să ajung la Olimpiadă, şi am ajuns, măcar să ajung să fiu campioană olimpică, am ieşit campioană olimpică. Am vrut mereu mai mult şi la ora actuală vreau mai mult de la mine. Îmi doresc în primul rând să fiu sănătoasă, atât eu, cât şi familia mea. În rest... vreau o pistă olimpică, şi nu o vreau pentru mine, ci pentru canotajul românesc. Cred că cea mai mare bucurie a mea ar fi să văd că, în sfârşit, România organizează un concurs, un campionat de juniori, să simt şi eu că vor reînvia celebrele regate de la Snagov când aveam public în tribune, când eram aplaudate, încurajate... când eram fericite. Pentru mine este o mare tristeţe când ies la Snagov şi nu mai văd bărci de agrement, ci doar şalupe care mai de care mai performante."