Lucreaza la Teatrul de Comedie, Teatrul National si Art Cub, unde are repetitii, chiar si azi. "O sa ajung seara acasa si poate o sa beau un pahar cu prietenul meu din copilarie", ne marturiseste indragita actrita Emilia Popescu. Astazi implineste 41 de ani.

"Nu putem face concurenta pornografiei"

"Avand in vedere ca a venit dupa o mare cumpana din viata mea, am avut un an bun. A fost un an in care am primit si am muncit. Am avut multe oferte pe care le-am onorat si acum sper sa prinda viata. Lucrez la o piesa la Teatrul de Comedie, «Disparitia lui Galygay», in regia lui Lucian Giurchescu. De asemenea, lucrez la o piesa in regia maestrului Beligan cu Florin Piersic sr, o piesa frantuzeasca pe care tocmai o joaca Alain Delon la Paris si speram sa-l umilim, sa-i aratam cum se joaca la Bucuresti. Si «Jocul ielelor» la Teatrul National, in regia lui Claudiu Goga, un rol secundar care pentru mine este o bucurie enorma. Este al treilea rol mic din cariera mea si sper sa-mi iasa la fel de bine precum celelalte doua.

Pe scena de teatru si in televiziune ma simt cel mai bine. Nu m-am gandit sa renunt la actorie in favoarea televiziunii, desi televiziunea este ca ziarul. Este adevarat ca ramane. Din cauza asta, trebuie sa fim atenti la felul si la locurile unde aparem. Din pacate, televiziunile din Romania ne-au furat demnitatea, noua actorilor. In afara de salariul unui actor, care e umilitor, cred ca mai umilitoare este conditia in care l-a pus televiziunea. Noi nu putem face concurenta pornografiei. Si atunci... te retragi. Am vrut sa fiu la fel de mare actrita ca si profesoara mea, Olga Tudorache, si ca toti ceilalti mari maestri care m-au facut sa cred ca actoria este singurul mod in care pot exista: Gina Patrichi, Rodica Tapalaga, Leopoldina Balanuta, George Constantin si multi altii.

Cea mai mare realizare a mea este copilul meu, pe care mi l-a daruit Dumnezeu exact atunci cand mi-am dorit, la 30 de ani, si care continua sa ma uimeasca in fiecare zi. Nu m-am obisnuit nici pana in momentul de fata ca sunt mama.

Nu m-am simtit niciodata descurajata din cauza esecurilor, ci din cauza lumii mici in care traim, din cauza orgoliilor lumii teatrale ce bantuie intr-un mod nepermis si care incearca sa ne fure bucuria si nu stiu de ce. Regret ca nu s-a gandit nimeni sa faca comedii romantice in Romania. Regret ca au trecut destui ani si nu am facut filmele pe care mi le-as fi dorit. Cred, totusi, ca timpul nostru nu este pierdut. Sunt convinsa ca va aparea cineva care isi va indrepta privirea si catre cei care isi fac doar meseria, si nu valuri.

Daca as putea sa o iau de la capat, mi-as schimba firea. As fi vrut sa nu fiu atat de toleranta. La modul absolut, tot teatru as face, dar daca m-as naste inca o data in Romania poate as sta putin pe ganduri."