Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Chipul său pare sculptat de o mână fină care a cunoscut toate suferinţele vieţii, le-a acceptat şi apoi a iertat. E atâta senin când zâmbeşte încât vara se simte eclipsată uneori. Luminiţa Gheorghiu nu este o actriţă oarecare, după cum nici premiile pe care le-a adunat datorită dăruirii sale artistice şi a talentului primit de Sus nu i-au schimbat firea. A rămas aceeaşi persoană dintr-o bucată, lut plămădit de mâini sfinte peste care Dumnezeu a suflat viaţă. Anul care a trecut a fost unul plin de realizări, de bucurii, de miracole. Luminiţa Gheorghiu împlineşte astăzi 65 de ani. La mulţi ani!
“Te trădează oamenii, te trădează viaţa, singurul care nu te trădează e Dumnezeu”Î
Mama sa i-a fost cel mai mare fan
“Am avut un an foarte bun. Am avut premiera cu «Sunt o babă comunistă» chiar de 23 august anul trecut, iar apoi premiera de la Berlin cu «Poziţia copilului». În 2014 culeg roadele acestor două filme pe care le-am făcut, o mare bucurie pentru mine. Nu mi s-a părut complicat deloc să intru în pielea personajului din «Poziţia copilului», pentru că scenariul era foarte bine scris, în primul rând. În al doilea rând, pe un scenariu atât de bine scris, Dumnezeu dă actorului inspiraţie, pentru că dacă tu, actorul, nu ai inspiraţia ta, Dumnezeu nu te poate ajuta, în mod categoric. Am fost atât de atentă la tot ce mi-a oferit scenariul. În plus, parcă mă jenez să zic, talent, pentru că orice actor trebuie să aibă talent. Poate se cheamă inspiraţie… Trebuie să fim cu o anumită decenţă lăsată de bucuriile pe care ni le oferă Dumnezeu din când în când, un regizor care te distribuie, sau un scenarist care-ţi oferă o partitură minunată. Am mai colaborat la «Moromeţii» cu Stere Gulea. A fost o întâmplare mai mult decât fericită. De fapt, s-a dovedit a nu fi fost o simplă întâmplare, ne-am reunit eu cu Stere Gulea şi Vivi Drăgan şi după părerea mea, «Sunt o babă comunistă» a ieşit un film foarte bun.
Mama avea o voce superbă, cânta, iar tata era instrumentist. Foarte tare m-au susţinut. Foarte tare. Mama mea era cel mai mare fan al meu, mă lăuda atât de mult. După ce s-a prăpădit, tata îmi povestea cât de tare mă admira. Scotea toate cronicile, le punea într-un dosar. Eu nici premiile pe care le-am luat nu le-am pus într-o ordine. Acum mă uit la ele, la ceva timp de când le-am luat. Dacă a fost bine un rol asta am considerat că e important. Când am primit premiul la Berlin pentru «Poziţia copilului» am simţit o mare bucurie. Eu mă gândeam că va ieşi bine filmul, dar nu m-am dus cu nicio speranţă la festivalul de la Berlin. Am zis depinde cine-l vede şi cum apreciază. A fost o mare reuşită. O bucurie a noastră, a întregii echipe.
De ce e scara valorilor atât de răsucită? E prea multă invazie de chiloţei şi de sutiene minuscule. Te mai trădează oamenii, te mai trădează viaţa şi atunci singurul care nu te trădează e Dumnezeu. Ca să-ţi faci un prieten trebuie să simţi în timp că ai nişte afinităţi cu o persoană. Prietenia o cimentează timpul. Prietenia nu se întreţine, relaţiile se întreţin. N-am întreţinut niciodată relaţii. Am prieteni cu care nu vorbesc o perioadă lungă, ori pentru că n-am timp, ori din alte motive. Nu-l văd, nu o văd, dar ştiu că e acolo. Avem o anumită căldură, o numită înţelegere când e vorba de aceste prietenii”.
