x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta: Marius Urzică

Astăzi e ziua ta: Marius Urzică

de Mihai Igirosanu    |    29 Sep 2014   •   00:02
Astăzi e ziua ta: Marius Urzică

Din Topliţa a plecat şi ne-a uimit “Regele calului cu mânere”. Sydney 2000, borna maestrului

A plecat din micuţa Topliţa, din inima Harghitei, iar mâine împlineşte 39 de ani. E ca şI cum timpul a zburat, iar băieţelul care uimea lumea gimnasticii masculine mondiale prin acurateţea execuţiilor de la cal cu mânere sau prin zborul său periculos de spectaculos de la paralele a plecat prea repede din săli, din lumina reflectoarelor, de sub lupa exigentă a arbitrilor. Înainte de apariţia sa pe covorul marilor săli, gimnastica masculină românească însemna doar Dan Grecu, legenda internaţională a inelelor, primul campion mondial din istoria acestui sport în România. Deşi toţi specialiştii îi anticipau succesul iminent, ascensiunea lui Marius Urzică a început, practic, în 1994, la Campionatele Europene de la Praga, acolo unde adolescentul de 19 ani a câştigat într-o manieră impresionantă medalia de aur la cal cu mânere. Era startul dominaţiei sale pe aparatul cu care foarte repede avea să cucerească lumea. S-a întâmplat chiar în acelaşi sezon. Tânărul român se încorona campion mondial la Brisbane, în Australia. Peste doi ani, Urzică avea să-şi înceapă aventura olimpică într-un mare stil. La Atlanta, românul cucerea medalia de argint la cal cu mânere, performanţă care avea să anunţe marele tun ce urma. Numele Marius Urzică a intat definitiv în cartea de aur a gimnasticii mondiale la Olimpiada găzduită în anul 2000 de Australia, la Sydney. Românul a dominat cu autoritate concursul de la cal cu mânere, iar ovaţiile miilor de australieni din tribune au fost cel puţin la fel de importante şI sugestive ca şI notele mari ale arbitrilor care au consfiinţit triumful olimpic al lui Marius Urzică. Patru ani mai târziu, la Atena, palmaresul celui care avea să fie supranumit “Regele calului cu mânere” de către specialiştii acestui aparat s-a mai îmbogăţit cu o medalie de argint şI avea să fie o ieşire din scenă aproape perfectă. Dar nu şI o ieşire din legendă. Pentru că, alături de Miroslav Cerar şI maghiarul Zoltan Magyar, Marius este considerat şI astăzi cel mai mare specialist al calului cu mânere. Argumentul lui Urzică? Medaliile, dar şI faptul că în anul 2001, la un Grand Prix desfăşurat în Scoţia, la Glasgow, românul a obţinut calificativul maxim, nota 10,00, din partea arbitrilor de la aparatul cu care se contopeşte.

×
Subiecte în articol: Marius Urzică