ASTĂZI E ZIUA TA... - Mihai Măniuţiu

“Nu am vrut să părăsesc România…”
“De câte ori voi avea public talentat, vor fi şi spectacole bune. Pentru că, realmente, publicul va fi partenerul actorilor. În asta constă încercarea mea ca regizor”, mărturisea Mihai Măniuţiu. Astăzi împlineşte 54 de ani.

“Lucrez la «Tosca» de Puccini la Opera Naţională din Cluj şi la «Psihoze» de Sarah Kane. Mă pregătesc să vin la Festivalul Naţional de Teatru. Dacă îmi amintesc bine nu am vrut să fac altceva decât regie de când am ştiut că trebuie să fac ceva, că sunt obligat să câştig un ban.

Teatrul este într-o mişcare permanentă. Este o artă vie, este ca viaţa. Dacă viaţa noastră s-a schimbat în bine înseamnă că şi teatrul s-a schimbat la fel, pentru că a dispărut cenzura şi există diversitate. Cred că în arta asta trebuie să fii atent la schimbarea timpurilor şi a timpului şi să fii în acord cu timpul. Este o artă a efemerului, care trebuie să fie în accord cu timpul ei. Mă simt bine când mă gândesc la cărţile de teatru pe care le-am scris.

Cred că sunt foarte utile. Mă simt bine când mă gândesc la cele două-trei proze care au avut un public bun şi care au fost traduse deocamdată în limba maghiară. La multe spectacole de teatru la care aşa cum am spus şi trebuie să repet lucrul ăsta pentru că este o obsesie a mea: vreau ca publicul să plece încărcat energetic, să plece cu mai multă energie decât a venit. Consider că fiecare spectacol, în care publicul a venit cu un anumit nivel de energie şi a plecat cu un nivel de energie mai ridicat, este un spectacol reuşit. A creşte energia vitală a spectatorului cred că este misia numărul unu a teatrului.

Îmi pare rău că nu am propria mea companie de teatru în care să formez actorii ca într-o şcoală. Am vrut asta şi nu am reuşit. Încerc să-mi învăţ mai tinerii colegi să greşească mai îndrăzneţ dacă vor să înceapă să greşească mai puţin la un moment dat.

Da, am avut nenumărate momente de cumpănă şi ne numărate momente de îndoială... Unul dintre ele? Eram foarte tânăr, eram la Paris înainte de Revoluţie şi m-am gândit timp de o jumătate de zi dacă rămân sau nu.

Am ştiut că într-un fel va fi pentru toată viaţa. A fost un moment de schimbare fundamental al destinului meu. Eram foarte tânăr şi puteam reîncepe totul... Am decis definitiv să nu părăsesc România. Am avut momente grele în care m-am îndoit că am luat decizia bună, dar în final cred că era singura opţiune pentru mine. Astăzi cred că nu am greşit.

Pe adolescentul Mihai Măniuţiu l-aş sfătui să găsească elixirul lui Faust, să poată întineri de câteva ori. În rest... îmi doresc să fiu sănătos! Dacă sunt sănătos le fac pe toate. Urez pe această cale tuturor cititorilor Jurnalului Naţional sănătate, energie şi chef de viaţă.”