“Astăzi e ziua ta...”: Mircea Sandu

Conduce Federaţia Română de Fotbal de 18 ani. Anul trecut a devenit membru cu drepturi depline în Comitetul Executiv al UEFA. Mircea Sandu împlineşte astăzi 56 de ani.

“Mi-aduc aminte ca şi acum, chiar dacă au trecut 44 de ani! Jucam fotbal în curtea şcolii, făceam gimnastică în aceeaşi perioadă, şi Bebe Teodorescu, antrenorul de la Şcoala Sportivă numărul 2, a constatat că am anumite calităţi. În momentul acela mi-a spus: «Măi Traiane, (numele meu de botez este Traian) nu vii mâine la terenul 5 de la 23 August, la antrenament?». Astfel mi s-a îndeplinit un vis… Mircea Sandu a avut satisfacţii şi insatisfacţii, bucurii şi necazuri, îi respectă pe cei din jurul lui, este un familist convins, iubeşte fotbalul şi încearcă să facă cât mai mult posibil pentru el. Fotbalul de ieri şi cel de azi… Dacă ne referim în plan practic, sigur că întotdeauna s-au căutat soluţii de îmbunătăţire a ritmului de joc, a deplasărilor jucătorilor. În plan economic, fotbalul a devenit o afacere atât pentru jucători, cât şi pentru cei care investesc, cei care conduc tehnic echipa. În concluzie, există schimbări substanţiale. În ceea ce priveşte activitatea mea în cadrul FRF am avut şi realizări şi insatisfacţii, dar întotdeauna, indiferent de munca noastră administrativă, rezultatul se vede într-o partidă, într-o calificare sau o necalificare. Activitatea noastră nu se referă numai la balonul rotund sau la echipa de pe teren. Regret că nu am reuşit să conving cluburile chiar prin regulament. Acum încercăm să revigorăm crearea unor Academii de Fotbal la nivel de copii şi juniori. Aceasta este una dintre marile probleme cu care ne confruntăm. Apoi, dezvoltarea fotbalului feminin este extrem de importantă pe plan mondial. La noi există această reticenţă, femeia în general este văzută spre cratiţă, spre fierul de călcat sau spre maşina de spălat.

Consider că s-a schimbat cu totul şi cu totul mentalitatea în plan internaţional şi trebuie să gândim şi noi la fel.

Acum îl privesc pe adolescentul Mircea Sandu cu puţină gelozie, pentru că nu mai am vârsta de atunci. Îmi pare rău că nu mai sunt pe teren, unde este cea mai mare plăcere şi bucurie. Este incomparabilă viaţa de jucător cu ceea ce se întâmplă după ce termini, chiar dacă am ajuns preşedintele federaţiei, chiar dacă sunt în

Comitetul Executiv al UEFA.

Dacă aş fi avut atunci mintea de acum, probabil că realizam mai multe. M-am căsătorit la o vârstă normală, am doi copii. Din păcate, prima mea soţie a decedat. Am avut şansa, re-căsătorindu-mă, să găsesc o soţie la fel de bună. O am pe mama lângă mine şi acesta e un dar nepreţuit. Tare mult m-aş bucura dacă oamenii de fotbal din România, pe care îi consider o mare familie, ar reuşi să se respecte între ei. Atunci condiţia şi nivelul fotbalului vor fi altfel.”