Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Presa internaţională a fost ani de-a răndul la picioarele sale. La 44 de ani pe care ii implineşte astăzi, Nicu Vlad, "stăpănul halterelor", n-a putut renunţa definitiv la marea sa pasiune. A rămas "in domeniu" ca antrenor al lotului olimpic şi preşedinte al Federaţiei Romăne de Haltere.
Presa internaţională a fost ani de-a răndul la picioarele sale. La 44 de ani pe care ii implineşte astăzi, Nicu Vlad, "stăpănul halterelor", n-a putut renunţa definitiv la marea sa pasiune. A rămas "in domeniu" ca antrenor al lotului olimpic şi preşedinte al Federaţiei Romăne de Haltere.
"Ca preşedinte al Federaţiei Romăne de Haltere, mă măndresc că avem doi campioni europeni la seniori şi doi campioni europeni la juniori. Avem patru sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice. Suntem organizatorii a două mari competiţii in 2009. Un CM de seniori şi unul de juniori pe care l-am putea obţine in 2008. Imi doresc foarte mult să reuşim acest lucru, să demonstrăm că Romănia poate să organizeze competiţii internaţionale.
Citește pe Antena3.ro
Fiecare concurs are farmecul lui şi nici unul nu seamănă cu altul. Inainte de fiecare competiţie mă găndeam la mişcare, cum să execut mai corect mişcarea ca să fie validată de arbitri. După căştigarea marilor victorii, un titlu olimpic, european sau mondial, in primă fază nu realizezi. Parcă pluteşti de fericire şi nu iţi dai seama ce se intămplă de fapt. Am intrat in contact cu acest sport in 1978. Atunci am ridicat 42 de kilograme, eu avănd 48. Fără nici un fel de tehnică, doar cu ce invăţasem de la antrenori. Din păcate, acum nu mai ridic haltere. Nu mă pot lăuda că fac foarte multă mişcare. Cred că in sportul pe care l-am practicat au dominat calităţile, acestea fiind mai multe decăt lipsurile. De aceea consider că am reuşit şi cred că asta este valabil in toate domeniile.
Meseria de antrenor este mult mai grea decăt cea de sportiv. Spun acest lucru, avănd in vedere că am făcut şi sport individual, unde răspundeam numai de mine. Ca antrenor trebuie să ai grijă de sportivi, să-l cunoşti bine pe fiecare, să-l inţelegi şi să-l ajuţi.
Fiecare sport a avut o emblemă, o persoană deosebită care a reuşit mult mai mult decăt restul. Trebuie să treacă generaţii pentru a se naşte astfel de persoane. Ele nu se pot naşte in fiecare zi, dar asta nu inseamnă că nu descoperim sportivi de mare valoare.
Cea mai mare realizare a mea este cariera sportivă pe care am avut-o. Sportul m-a scos din anonimat şi de aceea ii sunt dator... să-l duc mai departe, să mă lupt pentru binele lui. La nivelul la care am practicat sportul, nu pot spune că am regrete. Poate că aş mai fi putut practica acest sport căţiva ani, dar m-am oprit. Acesta este singurul meu regret. Aş vrea să mulţumesc celor care m-au inţeles şi m-au sprijinit de-a lungul timpului, atăt familia căt şi colegii mei. De la anul care incepe in viaţa mea, imi doresc sănătate şi să obţinem medalia la Jocurile Olimpice, medalie care, ca antrenor şi conducător de federaţie, trebuie să mărturisesc că imi lipseşte din palmares."
