Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Numele tatălui meu mi-a înlesnit o vreme intrările, dar nu mi-a
garantat drumul. Pe el a trebuit să mi-l găsesc singur", spunea
directorul GSP TV. Radu Naum împlineşte astăzi 41 de ani. La mulţi ani!
"Numele tatălui meu mi-a înlesnit o vreme intrările, dar nu mi-a garantat drumul. Pe el a trebuit să mi-l găsesc singur", spunea directorul GSP TV. Radu Naum împlineşte astăzi 41 de ani. La mulţi ani!
"Se spune că jurnalismul sportiv s-a născut datorită gazetarilor de ciclism. Cronicile acelea poetice, pline de detalii eroice, chiar dacă unele erau înflorituri, şi idolii aceia imbatabili m-au fascinat. Prin ’80 şi ceva, ţin minte că am scris un articol care a fost publicat în almanahul Sportul. Evident pila era tatăl meu, dar cu toată lipsa de modestie, chiar ştiam despre ce vorbeam. Avusesem o documentare extrem de bogată. Viaţa din afara meseriei înseamnă un compromis între tine şi o altă fiinţă.
Or, eu nu am ştiut să-l fac, acaparat fiind de jurnalism. Nu e că nu aş simţi, n-aş trăi sau n-aş iubi... Acesta este sindromul de care suferă mulţi dintre cei care au perceput libertatea de după ’89 ca pe un teren viran, pe care au avut orgoliul de a-l desţeleni şi de a-l cultiva după capul lor, în dorinţa de a arăta ce pot", mărturisea jurnalistul.
"Mă ocup cu activitatea de a fi cât mai ocupat. Sportul la Antena 1 şi GSP TV, tot acest şantier, e o raţiune suficientă pentru a nu mai avea timp să mă întreb despre ceea ce fac. Sport face oricine de mic (hm, cred că asta era valabil pe vremea mea!). Sportul era unul dintre cele mai sigure mijloace de a te impune ca persoană într-un grup şi ca mascul într-o comunitate cu codiţe. După care a fost simplu: tatăl meu nu m-a lăsat să fac sport de performanţă, dar m-a încurajat să scriu primele articole. Chestie de şansă.
SUCCES
Pentru a avea succes în jurnalism cred că îţi trebuie ceea ce îi trebuie oricărui om în orice meserie: să meargă cu plăcere la lucru, să nu se plafoneze, să se bată. Lucruri stupid de simple. Despre «podium» n-aş putea spune nimic, de multe ori e o chestiune subiectivă. Nu ca în sport. Dacă fac un lucru, înseamnă că-mi place. Comentariu sau management, fiecare are mierea şi otrava sa.
PERFECŢIONISM
Nu mă felicit, la ce bun? Mai productive sunt autopenalizările. Cum nu mă droghez cu mine însumi, mereu găsesc ceva perfectibil, de la ceea ce-mi propun şi cât de repede îmi propun până la realizare, calitate, relaţii umane. Totul e ca atunci când faci media să nu simţi gust de amăreală. Dar şi aici te poţi păcăli, capacitatea de autohipnoză e inepuizabilă. Momentul de cumpănă al destinului meu a fost atunci când am descoperit că există un capăt al vieţii. Îţi dă reala dimensiune a noţiunii de «dead-line»".
