x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Astăzi e ziua ta, Petru Popescu

0
Autor: Ramona Vintila 01 Feb 2014 - 00:03
Astăzi e ziua ta, Petru Popescu


Scrie de mai bine de 50 de ani, iar astăzi este cel mai citit şi bine recenzat romancier român-american din ultimele trei decenii. Petru Popescu împlineşt e astăzi 70 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

“Orice s-ar întâmpla, nu te mişca decât într-un sens, în sus!”
“Fără noroc nu se împlineşte nimic, deci, am avut noroc cu carul.  Dar dacă mă gândesc mai adânc, cu ce să compar norocul ca să nu-l reduc la percepţia naivă că norocul nu e noroc decaâ dacă e total gratuit?  Poate cu imaginea spirală/elicoidală a lanţului DNA? Fire împletite şi reîmpletite, a căror repetiţie e garantată, dar simetric e când plină, când vidă?

Norocul, şi asta o ştiu de mult, nu poate fi separat de nenoroc. Dacă n-aveam norocul să nu fiu victima epidemiei de polio care l-a secerat pe fratele meu geamăn, n-aş fi trăit ca să scriu aceste rânduri, dar dacă nu mi se întâmplă o asemenea tragedie, n-aş fi scris multe lucruri de valoare, ori poate n-aş fi scris deloc! Cruntă combinaţie, norocul care naşte din nenoroc, şansa germinând din nenorocire! Nenorocul copilăriei într-o familie ciudată, formată din indivizi singulari şi exhibitţionist de nefericiţi, s-a transformat în norocul accesului, ca scriitor, la personaje memorabile, la subiecte <tari>! Nenorocul interzicerii unei limbi, pentru o vreme, a fost norocul câştigării altei limbi, nenorocul ruperii de un public câştigat a fost norocul creării unui alt public. Indiferent --  norocul cel mai substanţial şi mau durabil al vieţii e însăşi viaţa, Deci... cel mai bun mod de a trăai, cel mai deştept şi profitabil mod de a trăi, e viaţa ca miracol. Dar pentru asta trebuie o anume trăsătură a personalităţii -- o capacitate de a fi uimit de experienţele noi, şi de a le putea împărtăşi cu alţii. Cât despre alegerea nebuniilor inspirate, nu ştiu dacă am făcut-o conştient. Am auzit în mine din copilărie o voce care sfătuia, ba chiar ameninţă: orice s-ar întâmpla, nu te mişca decât într-un sens, în sus! Acea voce, impunătoare şi totuşi copilărească, chiar comică, vorbeşte în mine şi azi. Continui să fac tot ce pot ca să mă mişc numai în sus.

În fine, cea mai inspirită nebunie care-o recomand tuturor este, trăieşte, prietene, după mintea ta, după instinctul tău. A fost forma de viaţă a tatălui meu, scriitorul Radu Popescu, şi a multor altora care-i stimez – trăieşte liber, ceea ce se poate chiar şi sub dictaturi -- sufletul şi mintea nu-ţi pot fi arestate.  Era de-a dreptul nenorocos să vin în America ca scriitor, dar lipsit de un scandal politic social-propulsant ca cel care-l urmărea pe Salman Rushdie, ori mai înainte ps Soljenitin -- dar... scriitorii te iau în serios ca confrate numai dacă eşti bun, şi a fi bun se bagă de seamă imediat. Din nenoroc, nu puteam scrie ca Brett Easton Ellis (Glamorama) -- norocul lui, el era membru în <brat pack>, dar norocul meu: nu i-a venit lui, ci mie, ideea să cumpăr viaţa lui McIntyre şi să scriu Amazon Beaming (cartea mea despre McIntyre, cred că v-am mai spus, a fost recent cumpărată pentru scenă de regizorul Simon McBurney – căutaţi la google theatre de Complicite din Londra).

Din nenoroc poate, nu sunt membru al Academiei Române, poate nu voi fi niciodată. Din noroc (numai din noroc), sunt deocamdată primul şi ultimul român Popescu, membru al Writers Guild of America. Mă resemnez în ceea ce priveşte Academia Română. N-am despre ce să mă resemnez că sunt cel mai citit şi bine recenzat romancier român-american din ultimele trei decenii, şi tradus pe punga editorilor internaţionali (e destul? -- am dat şi eu cu sâc un pic, cum dau alţii?). Dacă nu scriam ca un profesionist de la 19 ani, n-aş fi putut să fug la 30, lăsând în urmă suficient scris apreciat ca să pot şi azi să întâlnesc cititori care îmi mulţumesc pentru cele cinci (5!) romane iniţiale scrise în română. Au rezistat, durează, am rămas şi durez şi eu. Şi au generat, în cele din urmă, Supleantul.
Da, am avut noroc cu carul. Cel ce l-am prefăcut din nenoroc în noroc. Noroc de cel gratuit, nu vă spun un secret, NU EXISTA.
Va urez la toţi, succesul ce vi-l doriţi!”
Citeşte mai multe despre:   petru popescu

Serviciul de email marketing furnizat de