Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Psihosociolog, antropolog cultural, profesor universitar doctor, fost director al Muzeului Ţăranului Român, Vintilă Mihăilescu împlineşte astăzi 62 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.
“E mai bine să petreci timpul decât să-l laşi să treacă şi e bine să o faci în mod profesionist”
“Ce a fost mai important în viaţa mea, norocul sau talentul? Răspunsul meu onest este că da. «Sunt două feluri de a-ţi trăi viaţa: unul de a crede că nimic nu este un miracol; al doilea, ca şi când totul este un miracol» – spun unii. Onest vorbind, cred şi de data asta că da, aşa este, adică şi aşa şi altminteri. Şi mai e apoi şi Bernard Shaw, care zice că viaţa e un şir de nebunii inspirate, iar greutatea este să le alegi pe cele demne de a fi făcute. Şi el are dreptate. În ceea ce mă priveşte, am ales una singură: să-mi trăiesc viaţa. Şi am făcut din asta, împreună cu prietenii mei, şi o instituţie: APP, Asociaţia Petrecăreţilor Profesionişti. Căci e mai bine să petreci timpul decât să-l laşi să treacă. Şi, ca în toate cele, e bine să o faci în mod profesionist. În rest, zău aşa, dacă ajungi să despici tot timpul asfel de dileme existenţiale, rişti să treacă viaţa pe lângă tine!
Cât despre viaţa mea, cred că a început la naştere, dar nu-mi amintesc nimic până la prima zi de şcoală, care m-a speriat îngrozitor. După care m-am obişnuit şi iar nu mai am nici o amintire despre următorii 4-5 ani (când o să am timp, o să mă duc să fac fericit un psihanalist). Apoi am numai amintiri frumoase, adunate într-o bucurie bine temperată, fără timp şi fără spaţiu. O amintire devălmaşă, în care toţi oamenii pe care i-am cunoscut coexistă iar toate locurile din lume în care am zăbovit sunt legate între ele prin drumuri şi poteci. Un fel de paradis al memoriei... Adică am amintiri frumoase şi din timpul comunismului? Mă scuzaţi, da. Despre mine, nu despre comunism.
Prezentul şi viitorul? Aş vrea să transform asociaţia tinereţii într-una nouă: Asociaţia Optimiştilor Profesionişti. Dar nu mai găsesc amatori – şi nici eu nu mă simt prea bine... Optimismul este o meserie grea şi de bătrâneţe, căci se construieşte doar în cunoştinţă de cauză – şi pentru o cauză. Cea mai nobilă cauză este chiar viaţa, adică optimismul necesar pentru a crede că ea are un rost. Nu se confundă deci cu naivitatea, entuziasmul şi alte valuri d’ale tinereţii. Îmi doresc deci – şi vă doresc – tăria de a rămâne optimist. Nu am însă – şi nu vă pot oferi – nici un fel de garanţie de reuşită...”
