“Astăzi e ziua ta...”: Radu Mihailescu

“Sînt foarte mulţumit de reali­ză­rile mele în plan profesio­nal, pentru că timp de 30 de ani am reuşit să contribui la alinarea suferinţei unei categorii extrem de defavorizate..."

“Cînd am intrat în psihiatrie, în 1983, m-am simţit atras de versantul biologic al psihiatriei. Am avut şan­sa să lucrez pînă în 1995 în singu­rul institut de cercetări în domeniu, pe lîngă mari somităţi, cum a fost aca­demicianul Vlad Voiculescu. De la bun început am întrezărit că de aco­lo va veni progresul şi m-am ata­şat de psihiatria biologică şi de prelungirea ei – psihofarmacologia. În acea perioadă, foarte puţini vedeau aşa lucrurile. Or, evoluţia psihiatri­ei mi-a dat dreptate. Astăzi, cine nu ştie fundamentele biologice ale tul­burărilor psihice şi mai ales cine nu ştie să mînuiască acest instrument extraordinar, medicamentul psi­hotrop, nu ştie psihiatrie. Psihiatrul trebuie să aibă, în afară de ştiin­ţa necesară, aptitudinea de a se pune în pielea pacientului. Un psi­hi­atru poa­te fi tobă de carte, dar nu va fi un bun psihiatru dacă nu are capacita­tea empatică de a relaţiona cu pa­ci­en­tul, de a se gîndi la el mai tot timpul.

A avea grijă de sănătatea min­ta­lă înseamnă a avea grijă de noi în­şi­ne, a avea un regim de viaţă cum­pă­tat. Atrag atenţia asupra necesităţii de a nu strica marile echilibre biolo­gi­ce, marile bioritmuri cu care sîn­tem programaţi genetic. Sînt foarte multe profesiuni, mai ales în siste­mul privat, care reclamă o cantitate de muncă imensă – de dimineaţă pînă seara. Dacă se uită de odihnă este prejudiciant pentru sănătatea mi­n­ta­lă, chiar dacă nu se vede imediat. Dacă ar fi să o iau de la capăt nu aş mai face psihiatrie, pentru că, atunci cînd m-am apucat eu de aceas­tă meserie, nu ştiam care e pre­ţul pe care îl plăteşte un psihiatru pentru a fi unul bun. Din păcate, pre­ţul este foarte mare, cel puţin în psi­hiatria în care am funcţionat şi func­ţionez. Mă refer la o psihiatrie în care ai de furcă nu numai cu ne­cu­nos­cu­tele obiective ale disciplinei, ci şi cu foarte multe alte obstacole care ţin de mentalitatea generală asu­pra bolii psihice, prejudecăţilor le­ga­te de bolnavul psihic, de spaţiile de îngrijire şi de cei care se ocupă de bolnavi, inclusiv autorităţile.

Acum, din păcate, visez la o re­tragere frumoasă. Aş dori ca Dumnezeu să-mi dea cîţiva ani în care să trăiesc şi pentru alte lucruri decît pentru psihiatrie şi sînt foarte multe pasiuni care aşteaptă de ani să mă reîntorc la ele. Sufăr cînd văd că se adună teancurile de cărţi şi nu apuc să le citesc. Mă tem că visez la ceva care nu se va realiza prea curînd…”

Îndemn

“Încerc să le transmit studenţilor mei că un medic trebuie să citească toată viaţa. Eu citesc psihiatrie şi de Revelion, şi de Paşti, şi de ziua mea. Din păcate în ultimii şapte ani, de cînd am şi atribuţii adminstrative, citesc mai puţin, dar tot citesc”
Radu Mihailescu, director medical al Spitalului de psihiatrie “Al. Obregia”