Astăzi e ziua ta... Rodica Mandache!

"Fiecare nor are o corolă argintie" O personalitate cu totul deosebită în peisajul cultural autohton, doamna Rodica Mandache îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. La mulţi ani!

"O zi de naştere e un moment care-ţi pune întrebări: de ce sunt aici, ce caut şi pentru ce m-am născut. Altădată eram aceeaşi, tânără, doritoare de bucurii, cu multe proiecte. De un timp, de ziua mea, sunt mereu altă persoană, o fiinţă matură, mai tristă, care ştie acum că totul e efemer şi că iubim oameni care ne părăsesc, se duc şi lasă un gol dureros în inimă. Te-ai despărţit de ei, dar ştii că mereu vor face parte din tine, cât vei fi."

"Pasiunea mea pentru actorie... Cine ştie? Din stare latentă? Din copilărie? De la mama? De la tata? De la prima amintire - spectator de teatru - asta a fost la 3-4 ani -, teatrul a fost magie. În familie era tratat ca o religie. Oraşul meu natal, Iaşiul, prin tot ce respira mă ducea spre iubire de teatru, spre profesorii mei de liceu, adevăraţi mari actori", îşi amintea apreciata noastră actriţă.

"Acum în 2009, îi mulţumesc lui Dumnezeu că exist, iar viaţa mea e mai mult trecută decât în faţă. Întorc acum capul ca să privesc la un timp când s-au schimbat regulile şi vârsta trebuie suportată. Acum fiecare nor are o corolă argintie şi te îmbărbătezi cu «Carpe Diem». Sunt la o vârstă cu diferenţă de vibraţie.

Rolurile mele sunt o binecuvântare pentru existenţa mea şi mă bucur că mai fac roluri interesante. Sper să fiu sănătoasă. Mă bucură prietenii mei. Şi religia mea în ce priveşte teatrul. Şi cărţile care-mi încălzesc inima. Şi filmele şi muzica care e, cum spune Nichita Stănescu, un răspuns la o întrebare care nu s-a pus.

Şi fiica mea Diana, «balsamul sufletului meu speriat». Există lucruri dincolo de explicaţia lor. Trăim într-un timp răutăcios, cel pentru care cred eu o societate cu relaţii sociale viciate şi virusate, cu vid de putere culturală şi mă bucur că încă iubesc şi aştept să mi se întâmple ceva nemaiîntâmplat, ceva care să schimbe culoarea lucrurilor. De ziua mea, ascult muzică de dimineaţă, să-mi clătesc mintea şi să-mi pregătesc sufletul. Pe urmă, răspund la telefoanele de felicitare şi le notez numele ca să le vam-pirizez energia. Pe urmă, mă întâlnesc cu studenţii mei, care sunt pentru mine o mare şi nebănuită şansă - cu ei fac un schimb de energie şi încerc să le dau ce am eu mai bun. Pe urmă, mă duc la teatru şi sunt fericită că fac parte din acest teatru frumos, cel mai frumos, Odeon de pe calea Victoriei. Pe urmă, chefuiesc. Am un mare coeficient de nesiguranţă, mă simt legată pe veci de soarta acestui pământ şi a oamenilor de aici. Eu aici înţeleg fericirea şi, mai ales, nu cred că aş avea putere să fiu nefericită pe alt pământ. Cred că sunt un om bun, că oamenii zâmbesc când mă văd. Sunt vulnerabilă. Sunt dulce, cuminte şi tulburătoare. Poate nu-i aşa, dar eu aşa cred."