x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Contracte de muncă pentru profesorii pensionari

Contracte de muncă pentru profesorii pensionari

de Monica Cosac    |    29 Mai 2026   •   00:05
Contracte de muncă pentru profesorii pensionari
Profesorii pensionari revin la catedră cu normă întreagă

Profesorii pensionari ar putea reveni în școli cu normă întreagă

Profesorii pensionari care continuă să predea în școli ar putea fi angajați, din nou, cu fracțiune de normă sau chiar cu normă întreagă, nu doar în regim de plată cu ora, așa cum prevede în prezent legislația, potrivit unui proiect legislativ depus recent în Parlament. Propunerea modifică Legea învățământului preuniversitar și, potrivit inițiatorilor, încearcă să rezolve una dintre problemele reclamate în ultimul an de mulți dascăli ieșiți la pensie: reducerea drastică a veniturilor după reîncadrarea în sistem.

Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii învățământului preuniversitar (L. nr. 198/2023), depusă miercuri la Senat, este semnată de șase deputați de la minorități și are scopul de a încuraja dascălii experimentați să mai rămână la catedră. 

Inițiatorii proiectului susțin că actualele prevederi au creat blocaje în școli și au descurajat profesorii cu experiență să mai rămână la catedră, într-un moment în care multe unități de învățământ se confruntă cu lipsă de personal calificat.

Peste 3.300 de dascăli la pensie predau în școli, fiind plătiți „cu ora”

În prezent, profesorii pensionari nu mai pot avea un contract similar celui al unui profesor aflat în activitate. Ei pot continua activitatea didactică doar în regim de „plată cu ora”, chiar și atunci când acoperă jumătate de normă sau chiar o normă întreagă. 

Potrivit expunerii de motive care însoțește proiectul, această limitare a dus la diminuarea semnificativă a veniturilor profesorilor pensionari, ceea ce i-a determinat pe mulți să renunțe să mai predea.

„Diminuarea cu aproximativ 50% a cuantumului tarifului la plata cu ora face ca aceştia să nu mai dorească să se întoarcă în învăţământ, sumele încasate în ultimele luni fiind unele extrem de mici”, afirmă inițiatorii, în expunerea de motive.

Documentul arată că, în acest moment, „peste 3.300 de profesori pensionari predau în școli fiind plătiți cu ora”, iar unii dintre ei acoperă „cel puțin jumătate din norma didactică impusă de lege, iar unii au norma didactică completă”.

Contract de muncă pentru cei care fac minimum jumătate de normă

Cea mai importantă schimbare propusă vizează articolul 183 din Legea învățământului preuniversitar.

Noua formulare prevede că profesorii pensionari care ocupă posturi vacante sau rezervate vor continua să poată lucra în regim de plată cu ora, însă apare o excepție importantă: dacă activitatea lor însumează „jumătate sau mai mult de jumătate din numărul de ore care constituie norma didactică prevăzută de lege”, aceștia vor putea încheia un contract de muncă similar unui profesor activ.

Mai exact, proiectul stipulează că profesorul pensionar „încheie un contract individual de muncă, similar unei persoane aflate în activitate, salarizarea fiind corespunzător funcției și fracțiunii de normă ocupate”.

În medie, norma didactică de predare a profesorilor este de 20 de ore, astfel că măsura propusă îi vizează pe dascălii pensionari care au cel puțin 10 ore de predare.

Cu alte cuvinte, dacă un profesor pensionar predă cel puțin 10 ore, el nu va mai fi plătit exclusiv „cu ora”, ci va putea beneficia de un contract de muncă obișnuit și de o salarizare proporțională cu norma ocupată.

Schimbări și la articolul privind salarizarea

Documentul pus în dezbatere parlamentară modifică și articolul 229 din Legea învățământului preuniversitar, care reglementează modul de salarizare a profesorilor pensionari.

Noua variantă stabilește două situații distincte:

  • profesorii pensionari care predau mai puțin de jumătate de normă vor continua să fie plătiți cu ora;

  • cei care depășesc pragul de jumătate de normă vor putea fi salarizați corespunzător funcției și fracțiunii de normă ocupate.

Practic, se introduce o diferențiere între profesorii care predau ocazional și cei care susțin efectiv activitatea școlilor pe posturi consistente.

Statut contractual „mai predictibil și mai sigur” 

Inițiatorii subliniază în expunerea de motive că există un deficit de cadre didactice, iar multe școlile au probleme cu acoperirea catedrelor.

Potrivit documentului, actuala reglementare „creează dificultăți în asigurarea continuității actului educațional, în special în unitățile de învățământ care se confruntă cu deficit de cadre didactice calificate”.

Parlamentarii susțin că experiența profesorilor pensionari este „extrem de valoroasă pentru sistemul de învățământ”, iar eliminarea posibilității de angajare cu normă sau fracțiune de normă a avut efecte negative directe asupra școlilor.

În privința beneficiilor aduse de soluția legislativă propusă, autorii proiectului susțin că ar fi mai multe:

  • stabilitate în unitățile de învățământ;

  • un statut contractual „mai predictibil și mai sigur” pentru profesorii pensionari;

  • creșterea calității actului didactic prin valorificarea experienței acestora;

  • acoperirea mai eficientă a posturilor vacante.

 

Autorii proiectului susțin că modificarea „nu aduce creșteri semnificative ale cheltuielilor bugetare”, deoarece încadrările s-ar face „în limitele posturilor și ale bugetelor deja aprobate”.

Cu toate acestea, proiectul ar putea genera discuții în sistemul de educație și în zona sindicală, mai ales în contextul deficitului de profesori și al dezbaterilor privind salarizarea personalului didactic.

Dacă va fi adoptată, modificarea legislativă ar putea deveni o soluție rapidă pentru menținerea personalului calificat la catedră pentru multe școli, în special din zonele unde lipsa profesorilor este cronică. 

Proiectul de lege, care inițial fusese depus la Camera Deputaților, a primit aviz favorabil de la Consiliul Legislativ și de la Consiliul Economic și Social.



 

×
Subiecte în articol: profesori pensionari şcoli norma intreaga