Astăzi e ziua ta: Tania Popa

Actriţa Tania Popa îşi sărbătoreşte la 19 ianuarie ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

“Curaj, voinţă, pasiune...”
Tania Popa iubeşte viaţa şi-şi poartă dulcea povară a popularităţii cu zâmbetul pe buze, căutând cu tenacitate şi seriozitate calea spre împlinirea viselor ei. Tania Popa şi-a aşteptat cu răbdare, ca orice om inteligent, sărbătoarea. Şi ea a venit. Te răvăşeşte, îţi răstoarnă lumea. Tot ce poate fi mai frumos în fiinţa omenească scoate la lumină Tania Popa, tainic, prin metode parcă numai de ea ştiute. Optimismul său este limpede, natural, molipsitor. Actoria a fost o întâmplare, dar una fericită şi necesară. Celelalte sunt şi au rămas pasiunile vieţii ei. Muzica este de când se ştie aproape de sufletul ei, dar pe primul loc a fost, este şi va fi designul vestimentar. “Sunt într-un moment în care vreau să fac şi alte lucruri care îmi plac foarte mult şi aş vrea să vadă lumea cât de tare mă pricep. Nu vorbesc neapărat de teatru şi film, ci de muzică şi design vestimentar. Ceea ce am făcut dintotdeauna, dar fără să ies în faţă. A fost un an excelent pentru mine. Tot zic că mă liniştesc, pentru că am în cap câteva proiecte personale, dar timpul trece repede. Trebuie curaj, voinţă şi multă pasiune. Dacă le ai atunci tot ce-ţi doreşti poţi realiza. Chiar dacă nu iese, mare brânză, ce se poate întâmpla? E o experienţă. Aşa înveţi. Frica de a nu rata, vai, dar dacă nu iese, mi se pare o tâmpenie. Este foarte bine să greşeşti. Doar aşa înveţi. Perfecţionismul nu te lasă să vezi valorile din jurul tău, de alte lucruri care sunt foarte bune şi foarte importante. Sunt prinsă de meseria aceasta atât de tare că mă ţine ea pe mine. În mod special, regret enorm că ai mei copii nu vor trăi niciodată ce am trăit eu. Să-mi zică mie oricine orice despre comunism, despre subjugare, despre dictatură sau ce-o vrea să zică, eu nu ştiu ce e aia. Eu ştiu că în anii aceia noi am avut nişte responsabilităţi, am învăţat ceva, eram toţi uniţi, la noi era frumos. Aveam activităţi, făceam un miliard de lucruri. Acum ce fac copiii? Butonează telefoanele. Se duc să se întâlnească în parc, se aşază pe băncuţă unul lângă altul, îşi iau tableta, telefonul, ce au, şi butonează. Îşi trimit chiar mesaje între ei. Nu mai comunică, nu se mai privesc în ochi, nu-şi mai vorbesc. Viaţa de actor, văzută din afară, este spectaculoasă, superbă. Toţi îşi doresc să fie actori. Din interior însă… E foarte greu. Continuu să spun că meseria asta o faci doar dacă ai foarte mult noroc, nu talent. Foarte mult noroc sau eşti dispus să faci compromisuri. Te consumă. Nu cred că mai există altă meserie în care ai febră, ai dureri, ţi-a murit cineva foarte drag, ţi-e bolnav copilul, orice, şi tu trebuie să joci în acea seară o comedie, lumea în sală să râdă, să faci ca toate alea şi să ai sufletul plin de durere. Este singura meserie înfiorătoare din punctul acesta de vedere. Şi da, există Dumnezeul scenei. Ţi se poate întâmpla orice, tu, ca actor, trebuie să mergi mai departe, joci”.