Astăzi e ziua ta... Vasile Tonoiu

Este profesor de filozofie la Facultatea de Filozofie a Universităţii din Bucureşti, membru titular al Academiei Române. Vasile Tonoiu împlineşte astăzi 68 de ani. La mulţi ani!

“Când eram în liceu, treceam drept un elev bun la disciplinele exacte, astfel că i-am dezamăgit pe profesorii mei ajungând la filozofie. Cu timpul s-a văzut că nu este o greşeală. Eram în relaţii bune cu un profesor al meu de psihologie. El a dat clasei noastre un chestionar şi i-au plăcut răspunsurile mele. M-a sfătuit să dau la Filozofie, considerând că mi s-ar potrivi mai bine. În 1957 am dat examen de admitere. S-a întâmplat să reuşesc. Am făcut facultatea care pe atunci dura cinci ani. Am absolvit şi am fost oprit la facultate. Am parcurs succesiv treptele carierei dăscăleşti, începând de la preparator, asistent, lector, conferenţiar şi profesor, în cele din urmă.

Când am dat admiterea, concurenţa pot spune că era sălbatică. Eram 13 pe un loc, cred că mi-a lipsit foarte puţin să nu intru. Pe urmă s-au răsturnat foarte tare ierarhiile cu care ieşisem din examenul de admitere. Cei cu medii foarte mari s-au dus mai în jos şi ceilalţi au venit mai sus! Dădeam examene foarte multe, probe scrise şi orale. Era o categorie mai specială de candidaţi, cei care aveau provenienţă muncitorească  aveau un regim mai special, iar noi, ceilalţi, concuram pe locurile care rămâneau libere. Acum, concurenţa la admiterea în Facultatea de Filozofie este mult mai mică. În funcţie de ce se cere pe piaţă, dar şi în funcţie de un prestigiu social care parcă tot în funcţie de piaţă se stabileşte. Pe locurile fruntaşe astăzi se situează facultăţile cu profil economic, juridic, iar filozofia a devenit mai puţin lucrativă, mai puţin aducătoare de foloase. Ea se adresează unor oameni care încă mai păstrează o formă de idealism. Cred că cel mai important este ca tinerii să-şi consulte bine înclinaţiile şi în funcţie de asta să stabilească de la început dacă sunt sau nu dispuşi să înfrunte rigorile unei asemenea cariere. Pe vremea mea, rămâneai undeva la o facultate şi cam de-acolo ieşeai la pensie. Acum mobilitatea profesiilor e mult mai mare şi e bine să fie aşa.

Evenimentele din 1989 m-au prins pe post de lector şi mi s-a părut nedrept, în raport şi cu carierele altora, dar şi în raport cu ce socoteam a fi contribuţia mea în materie de scriere de cărţi, articole. Eram cam fără nădejde... Ce mai puteam să sper decât să ies la pensie. Apoi a existat o precipitare a ritmului în care au venit gradele didactice, apoi intrarea la Academie. A fost o schimbare importantă legată de evenimentele din 1989. Acum nu mai am vreme de dezamăgiri. Este mai important să mă ţin acolo unde amăgirile mă mai mobilizează. Îmi doresc să mai am puterea să mai scriu câteva cărţi, al căror proiect îl am în minte aproape în întregime.”