Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Crede sincer ca a fi mare actor inseamna sa joci un rol la perfectie. Noi stim ca si-a pus amprenta pe fiecare rol, caci a asezat in toate o vibratie aparte, o ardere numai a sa, o altfel de indarjire. De aceea publicul romanesc vine la teatru, pentru ca este singura hrana sufleteasca pe care o poate avea in momentul de fata. Frapeaza seriozitatea sa, tulbura peste masura experienta adunata si este imposibil de trecut cu vederea vocatia pentru meseria pe care o iubeste. Victor Rebengiuc implineste astazi 79 de ani. Jurnalul National ii ureaza 'La multi ani!'.
'Nu au aparut evenimente noi in viata mea. Lucrurile sunt aceleasi. Joc in spectacolele in care sunt distribuit, mai vechi, nu am nici o premiera deocamdata, nu se anunta nimic. Am un rol in sezonul 2 al serialului «In deriva», care incepe in februarie. Atat. Altceva nimic. De Teatrul «Bulandra» ma leaga tot, pentru ca este casa mea, cum ar veni. Acolo am inceput, iar viata mea artistica, in mare parte, acolo s-a desfasurat. Marea mea profesoara a fost Aura Buzescu, o actrita extraordinara, pe care cei tineri nu au de unde sa o cunoasca, abia daca si-o mai amintesc cei batrani. Ea imi spunea mereu: «Nu te stramba! Joaca economic!».
Acesta este sfatul pe care il tin minte. Imi cerea sa nu mimez un sentiment, ci sa-l traiesc. De obicei, noi mimam, ne strambam. Suntem ba curiosi, ba mirati, ba afectati, mimam un sentiment. Ea imi cerea sa nu ma stramb. Imi spunea: «Nu te face ca ai acel sentiment! Straduieste-te sa-l ai!».
Da, vin mai devreme la teatru. Am mostenit acest lucru de la cei mai in varsta, care erau mai mari decat mine. I-am vazut facand treaba aceasta, desi atunci cand eu eram tanar ma cam miram. Intotdeauna am venit cu destul timp inaintea spectacolului, niciodata nu am ajuns in ultima clipa. Poate de doua sau trei ori din cauza filmarilor de la Buftea. Intarziam ba din cauza masinii care trebuia sa vina si nu venea, a regizorului care spunea: «Hai, mai tragem o dubla». Altminteri nu. In tinerete ma cam miram, dar niciodata nu veneam mai tarziu. Acum vin chiar mai devreme decat trebuie. Nevoia te invata, trebuie sa mai citesti textul. Mai ales ca acum, dupa revolutia asta care cica a fost, spectacolele se joaca mai rar. Inainte noi jucam saptamanal un spectacol. O premiera se juca o data, de doua ori saptamanal. Acum joci doua sau trei spectacole, iar urmatorul peste trei luni. Nu inteleg ce se intampla. E o nebunie, nu inteleg de ce nu revin lucrurile la normal. Din cauza asta esti nesigur, pentru ca se joaca rar, si trebuie sa vii mai inainte ca sa-ti amintesti ce ai de facut. Sa te gandesti la personaj.
Am o experienta care ma marcheaza profund, care imi produce un sentiment deosebit. In «Legenda Marelui Inchizitor» am un monolog care tine o ora. Un text dificil, un text greu, care mie mi-a placut foarte mult si am tinut neaparat sa-l joc. M-am gandit ca imi place textul foarte mult, vreau sa-l joc, dar stiu ca n-o sa vina multa lume. Cine vine la teatru, ziceam eu, ca sa asculte un text atat de puternic si de plin de invataminte pana la urma. O sa joc cam 10 sau 15 spectacole. Cred ca am trecut de 50 cu sali pline la fiecare spectacol si marea majoritate a spectatorilor sunt tineri. Se asculta ca la biserica textul acesta. Nu e vorba de o mare interpretare acolo, nu este vorba de un spectacol rasunator, dar vine lumea si asculta un text. Este extraordinar sentimentul pe care il am. Sunt atat de satisfacut de lucrul acesta cum nu va puteti da seama. De faptul ca inca exista interes pentru profunzime, pentru adevar, pentru lucrurile serioase. De ziua mea muncesc. O sa am filmare, din fericire. Cu telefonul inchis va fi perfect.'
