Azi e ziua ta, Alexandru Dabija

regizor “Meseria mea este teatrul”

 Toţi actorii pe care îî întrebi cu ce regizor îşi doresc să lucreze rostesc numele lui Alexandru Dabija. De ce? Pentru că nu gândeşte ca oricine, are încredere în ideile lui, chiar şi când par nebuneşti. Priveşte în direcţia în care privesc toţi, dar e gata să vadă altceva acolo. El îndrăzneşte să gândească la un alt nivel. Crede cu tărie că fiecare are o sămânţă de geniu în el, fiecare deţine propriul izvor de inspiraţie. E ziua lui şi Jurnalul Naţional îi spune “La mulţi ani!”

Spectacolele sale sunt invitate la festivaluri din ţară şi străinătate. Alexandru Dabija, nepotul actorului Benedict Dabija, a fost considerat, încă din facultate, de colegii săi de generaţie, un fenomen. Avea 21 de ani, când a debutat la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ, cu “Răfuiala”, după Ph. Massinger, obţinând premiul pentru cel mai bun regizor al anului. “Meseria mea este teatrul şi vocaţia pentru această meserie a fost absolută. Am credinţa că tot ceea ce spun public poate fi cuiva de folos, oricât de intim ar fi gândul exprimat. A-ţi face treaba cu pasiune e mult mai uşor de declarat. Lumea modernă ne obligă din ce în ce mai violent să jucăm roluri de oameni pasionaţi. Convingerile noastre cele mai profunde sunt din ce în ce mai ascunse, bruma de viaţă spirituală este declarată afacere privată şi interzisă agorei, aşa că... ce rămâne? Un spectacol continuu, o panaramă frenetică cu flecăreala tembelă drept text. De ce să mai mergi la teatru? Ei, pentru a participa, rar, la clipe de emoţie adevărată, nu? Jucaţi-vă puţin cu vorbele actor, teatru, regizor, cortină... Vedeţi cum sunt folosite din ce în ce mai des. Nu vreau să mai vorbesc despre teatru. Nu am cum să vă spun ceva ce nu ştiaţi deja. Aveţi grijă la roluri, nu trebuie să le jucaţi chiar pe toate aşa cum vi se dau. Sunt o grămadă de regizori proşti, protestaţi! Toate încercările noastre de a ordona cât de cât timpul şi ce ni se întâmplă sunt mânate de propriul nostru orgoliu şi sfârşesc în ridicol. Când, după o vreme, încerci să tragi linie şi să faci calcule, parcă se înmulţesc întrebările. Oricum, îmi plac mai mult întrebările decât răspunsurile. Aştept, ca o răsplată pentru multele neputinţe care mă năpădesc, realizările artistice care să mă reprezinte. Cu vorbe mai simple, cred că de acum încolo voi face lucruri bune”.