x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

De la "Vlaicu 0" la "Vlaicu III"

0
Autor: Simona Lazar 06 Noi 2012 - 00:22
De la "Vlaicu 0" la "Vlaicu III"


Născut în urmă cu exact 130 de ani, la 6 noiembrie 1882 (19 noiembrie, după calendarul nou), la Binţinţi, lângă Orăştie (sătuc aflat la vremea aceea sub stăpânire austro-ungară), Aurel Vlaicu avea să se numere nu doar printre pionierii aviaţiei de la noi, ci din întreaga lume. În cerdacul casei din Binţinţi, de unde privea, ca Icar, către soarele de neatins, şi pe islazul de la marginea satului, unde înălţa zmeie, împreună cu fratele său, Ion, micul Aurel nu ştia, poate, cât de departe va ajunge, dar visa să zboare deasupra câmpurilor cu grâu, să le vadă de sus şi să le admire blânda mişcare sub vânt. Avea să se-ntâmple asta, pentru că pe vizionari imaginile proiectate în vis nu-i lasă să se astâmpere...

După ce a urmat şcoala mai întâi în sat, apoi la Orăştie şi, în fine, la Sibiu, unde îşi ia diploma de Bacalaureat, în 1902, Aurel Vlaicu pleacă la Budapesta, la Facultatea de Mecanică a Şcolii Politehnice, pentru a învăţa cum să ducă mai departe desenele trigonometrice pe care le trasa, în adolescenţă, cu un băţ ascuţit, în pământul reavăn din curtea casei din Binţinţi. După numai două trimestre însă se înrolează în marină, şi abia cinci ani mai târziu îşi ia diploma de inginer, după ce-şi finalizează studiile la Ludwig-Maximillians-Universitet din München. Lucrează o vreme la una dintre marile fabrici de automobile din Germania şi e considerat un inginer care promite... Dar nu asta voia el! Îl cheamă visul zborului deasupra câmpului de grâu, la Binţinţi, şi visul avea să şi-l împlinească în 1909, când construieşte un planor, ajutat de fratele său, Ion. Istoria aminteşte în trecere acest prim aparat de zburat imaginat de Vlaicu. Ar trebui, poate, să-l numim "Vlaicu 0"... Nu a fost întru totul mulţumit de performanţele primului său aparat de zbor. Condiţiile tehnice fuseseră precare, iar fratele Ion avea mai degrabă o intuiţie de ţăran cu mâini dibace, decât ştiinţă inginerească.

La îndemnul lui Goga, Vlaicu îşi urcă prototipul în tren şi trece munţii, către Bucureşti. Reuşeşte să facă mai multe zboruri demonstrative, pe câmpul de la Cotroceni, unde, între alţii, e de faţă şi Spiru Haret. Acesta îl recomandă Familiei Regale. Cu sprijin direct din partea Regelui Carol I, care-i oferă posibilitatea de a lucra la atelierele de la Arsenalul Armatei, ambiţiosul nostru ardelean îşi construieşte, în sfârşit, primul aparat. "Vlaicu I" este, astfel, primul avion construit pe teritoriul românesc. Era iunie 1910. În ziua de 17 a acelei luni, pe câmpul Cotrocenilor, "Vaicu I" se va înălţa pentru prima dată de la sol. Noi, ca şi presa vremii, îi spunem acestui aparat "Vlaicu I", însă în brevetul său de invenţie, constructorul său l-a numit altfel: "Maşina de zburat cu corp în urmă de săgeată".

Inginerul simte însă că, deşi abia ieşit din ateliere, avionul său trebuie perfecţionat. Era mereu nemulţumit de munca sa, aşa cum sunt întotdeauna geniile... În 1911 construieşte deci un aparat mai bun, "Vlaicu II".

Este vremea în care aviaţia militară începe să prindă contur la noi, prinţul Valentin Bibescu înfiinţează "Liga aviaţiei române", şi vreo douăzeci de tineri entuziaşti şi curajoşi fac demonstraţii aviatice, folosind aparate de zbor de fabricaţie franceză sau engleză. Vlaicu însă e conştient de superioritatea aparatului său, aşa că face propriile zboruri demonstrative, călătorind, cu "Vlaicu II”, atât în Regat (de la un capăt la altul), cât şi dincolo graniţă, la românii din Ardeal şi din Bucovina, în imperiul austro-ungar. Mai mult, chiar, în timpul războaielor balcanice (1912-1913) avea să îşi adapteze aparatul pentru misiuni militare de observaţie aeriană şi astfel, datorită lui, ţara noastră devine a doua, în lume, după Franţa, în ce priveşte aviaţia militară. În acelaşi timp, acceptă provocarea companiei aeriene "Marconi", din Marea Britanie, de a proiecta un avion construit integral din metal, cu două locuri. "Vlaicu III" este cel de-al treilea aparat de zbor al inginerului român şi reprezintă o prioritate românească, fiind primul avion funcţional din lume contruit integral din metal. Din păcate, Aurel Vlaicu nu a mai reuşit să zboare şi pe acest aparat al său. Călătorind spre Orăştie, unde urma să participe la serbările ASTRA – era aşteptat pentru o demonstraţie aviatică, la care urmau să fie de faţă şi consătenii săi –, în ziua de 13 septembrie, la Băneşti, în apropiere de Câmpina, suferă un atac de cord. Zbura şi a murit, ca Icar, în zbor!
Citeşte mai multe despre:   Aurel Vlaicu

Serviciul de email marketing furnizat de