x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Marcel Iureş şi cei 60

Marcel Iureş şi cei 60

de Maria Sârbu    |    01 Aug 2011   •   21:00
Marcel Iureş şi cei 60

Nici nu-ti vine sa crezi ca Marcel Iures (foto) implineste astazi, in ziua a doua a lui Gustar, 60 de ani. Mereu a parut ca infrunta cu ostentatie trecerea timpului, dar, ca orice pamantean, s-a lasat in voia iuresului vietii, des­tinul sau cladindu-se dintr-un ames­tec de truda si noroc. A trudit pentru arta ce a ales sa o slujeasca si i-a iesit norocul in cale pentru ca iu­bea cu sufletul ceea ce alegea sa faca.

Tanar este, chiar daca parcurgi o lista lunga, lunga cu roluri rea­lizate in teatru si in film de-a lungul anilor. Tanar este, caci in teatrul sau tanar de pe Calea Victoriei, numit ACT, vin seara tinerii buluc pentru o portie de cultura si de educatie spirituala. Ii sprijina cu tineretea ce o simte pe cei care aleg sa faca teatru cu patima, ii sprijina pe cei care iubesc cu pasiune teatrul. Ii primeste in aceasta "casa" zidita pentru ei. Joaca pentru ei, pentru tineri. Joaca, de fapt, pentru orice fel de public.

Select si selectiv – asa il vad pe Marcel Iures. Dovada sunt spectacolele aflate in 2011 in repertoriu: "O scrisoare pierduta" (rolul Nae Catavencu, la Teatrul de Comedie), "Absolut" ("intrupandu-l" pe Ivan Turbinca), "Acasa la tata" (el fiind Tata), "Capra sau Cine e Sylvia", "Creatorul de teatru" (care a avut premiera cu zece ani in urma). Toate aceste spectacole poarta semnatura unui singur regizor – Alexandru Dabija.

Filmul este cealalta arta pecetluita sortii lui. Numai dupa 1989 a interpretat aproape 40 de roluri in lungmetraje si seriale, multe fiind realizate la Hollywood. Cele mai recente titluri sunt: "Undeva in Palilula", regia Silviu Purcarete (2011), "Tatal fantoma", regia Lucian Georgescu (2011), "In deriva", regia Adrian Sitaru si Titus Muntean (2010), "Manusi rosii" si "Calatoria lui Gruber" de Radu Gabrea (2009), "The Philanthropist" de Ed Fraiman si Peter Horton (2009). Vor mai fi, caci e la varsta altor impliniri!

×