Ziua mondială a diagnosticării diabetului
Este ziua 105 a anului
Au mai rămas 260 de zile
Este a 43-a zi a Postului Sfintelor Paşti, au mai rămas 5 zile
Soarele
Răsare la 6:32
Apune la 20:00
Luna
Răsare la 1:24
Apune la 9:47
Ultimul pătrar (Luna în descreştere)
17 aprilie
Lună nouă
25 aprilie
Primul pătrar (Luna în creştere)
1 mai
Lună plină
9 mai
Proverbul zilei:
"E croit rău şi cusut bine"
"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara
Sărbătoare creştină: Sf. Ap. Aristarh, Pud şi Trofim; Sf. Mc. Crescent (Sf. şi Marea Miercuri; Denie) (Numai seara, pâine şi apă)
Sfinţii Mucenici Aristarh, Pud şi Trofim, prăznuiţi astăzi, au fost din cei şaptezeci de ucenici şi urmau marelui apostol Pavel, propovăduind împreună cu dascălul lor toate prigoanele lui. După moartea lui li s-au tăiat şi acestora capetele de Neron.
Credinţe populare, tradiţii, semne
Lăzărelul este un ceremonial al cetei de fecioare, structurat după modelul colindelor, dedicat zeului vegetaţiei cu acelaşi nume în Sâmbăta Floriilor. Personajul central, Lăzăriţa, îmbrăcată mireasă, se plimba cu paşi dansanţi, înainte şi înapoi, în interiorul cercului format din surate, pe o melodie simplă, duioasă, care povesteşte drama eroului vegetaţiei: plecarea de acasă a tânărului cu oile sau cu caprele, căţărarea în copac pentru a doborî frunza animalelor, moartea lui năprasnică prin căderea din arbore, căutarea îndelungată şi găsirea trupului neînsufleţit de surioare, aducerea acasă, scăldarea mortului în lapte dulce, îmbrăcarea în frunze de nuc, aruncarea scaldei pe sub nuci, învierea şi metamorfozarea lui Lăzărel în flori şi vegetaţie luxuriantă, moment culminant marcat de hora veselă a colindătoarelor. (Profesor Ion Ghinoiu)
Calendar de post
13 L Sf. Sfinţit Mc. Artemon (Sf. şi Marea Luni; Denie)
14 M Sf. Martin Mărt., Ep. Romei; Sf. Mc. Tomaida (Sf. şi Marea Marţi; Denie) (Numai seara, pâine şi apă)
15 M Sf. Ap. Aristarh, Pud şi Trofim; Sf. Mc. Crescent (Sf. şi Marea Miercuri; Denie) (Numai seara, pâine şi apă)
16 J Sf. Mc. fecioare Agapia, Irina şi Hionia (Sf. şi Marea Joi; Denia celor 12 Evanghelii)
17 V Sf. Mc. Simeon, Ep. Persiei; Sf. Acachie, Ep. Melitinei (Sf. şi Marea Vineri; Denia Prohodului Domnului) (Zi aliturgică) (Post negru)
18 S Cuv. Ioan, ucenicul Sf. Grigorie Decapolitul; Sf. Cosma, Ep. Calcedonului (Sf. şi Marea Sâmbătă) (Post negru)
S-a întâmplat azi
În România
1949 - Premiera, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, a piesei "Bălcescu" de Camil Petrescu, în regia lui Sică Alexandrescu şi Dem Loghin;
1964 - Plenara lărgită a CC al PCR adoptă Declaraţia cu privire la poziţia PCR în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale. Declaraţia condamnă pretenţiile PCUS de a domina mişcarea comunistă internaţională sub pretextul internaţionalismului proletar. Declaraţia marchează începutul oficial al politicii independente a României în cadrul "lagărului comunist";
1971 - La Porţile de Fier este conectat la sistemul energetic naţional primul hidroagregat de producţie românească.
În lume
1990 - Moare actriţa Greta Garbo (n. 1905).
Născuţi la 15 aprilie
1452 - Leonardo da Vinci, artist (m. 1519);
1959 - Emma Thompson, actriţă.
Citește pe Antena3.ro