x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

de Luminita Ciobanu    |    21 Iun 2012   •   21:00

Crestin ortodocsii praznuiesc la 24 iunie Nasterea Cinstitului si Slavitului Prooroc si Inaintemergator Ioan Botezatorul. Sinaxarul ne spune ca "este marturisit de Hristos mai mare decat toti cei nascuti din femei, si mai mult de prooroc, care a saltat in pantecele maicii sale, si a propovaduit oamenilor venirea Mantuitorului nostru, si a mers mai inainte la iad, ca sa binevesteasca Invierea". Bucuria nasterii minunate si binecuvantate a Sfantului Prooroc Ioan Botezatorul i-a fost vestita tatalui sau, arhiereul Zaharia, de catre Arhanghelul Gavriil – acelasi care-i va vesti Sfintei Fecioare Maria ca-L va aduce pe lume pe Domnul Iisus Hristos. Despre toate acestea aflam din Sfanta Scriptura, de la Sfantul Apostol Luca: "Fost-a in zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia, din ceata preoteasca a lui Abia; iar femeia lui era din fiicele lui Aaron si numele ei era Elisabeta. Si amandoi erau drepti inaintea lui Dumnezeu, umbland fara prihana in toate poruncile si randuielile Domnului. Si nu aveau copii, deoarece Elisabeta era stearpa si amandoi erau inaintati in zilele lor. Si a fost ca pe cand Zaharia slujea inaintea lui Dumnezeu in randul cetei sale, dupa randuiala preotiei i-au iesit sortii sa intre in templul Domnului si sa tamaieze. Iar la ceasul tamaierii toata multimea poporului era afara, rugandu-se. Si ingerul Domnului i s’a aratat stand de-a dreapta altarului tamaierii. Si, vazandu-l, Zaharia s’a tulburat si frica a cazut peste el. Iar ingerul i-a grait: «Nu te teme, Zaharia, fiindca rugaciunea ti-a fost ascultata si Elisabeta, femeia ta, iti va naste un fiu si-i vei pune numele Ioan. Si-ti va fi el bucurie si veselie, si multi se vor bucura de nasterea lui. Ca mare va fi el inaintea Domnului; nici vin si nici bautura tare nu va bea, si inca din pantecele mamei sale se va umple de Duh Sfant; si pe multi din fiii lui Israel ii va intoarce la Domnul, Dumnezeul lor; si Lui Ii va merge el inainte cu duhul si cu puterea lui Ilie, ca sa intoarca inimile parintilor spre copii si pe cei neascultatori la intelepciunea dreptilor, ca sa-i gateasca Domnului popor pregatit. Si a zis Zaharia catre inger: «Dupa ce voi cunoaste aceasta? Ca eu sunt batran, iar femeia mea, inaintata in zilele ei". (Luca, 1, 5-18). Faptul ca arhiereul Zaharia a pus la indoiala vestea primita a atras o consecinta. A ramas mut pana la nasterea Sfantului Ioan: "Si raspunzand ingerul, i-a zis: «Eu sunt Gavriil, cel ce sta in fata Lui Dumnezeu. Si sunt trimis sa graiesc catre tine si sa-ti binevestesc acestea. Si pentru ca n’ai crezut in cuvintele mele, care se vor plini la vremea lor, iata vei fi mut si nu vei putea vorbi pana’n ziua cand vor fi acestea». Si poporul il astepta pe Zaharia si se mira ca intarzie in templu. Si cand a iesit, nu putea sa vorbeasca. Si ei au inteles ca vedenie a vazut in templu; si el le facea semne si a ramas mut". (Luca, 1, 19-22).

Cand s-a plinit vremea, iar Elisabeta a nascut, cand cei care erau de fata la taierea imprejur au dorit sa-i puna numele Zaharia, dupa tatal sau, insa mama Sfantului s-a opus categoric. "Si raspunzand, mama sa a zis: «Nu!; ci Ioan se va chema». (Luca, 1, 60) "Si i-au facut semn tatalui sau, cum ar vrea el sa fie numit. Si cerand o tablita, el a scris: «Numele lui este Ioan». Si toti s’au mirat. Si indata gura si limba i s’au deschis; si vorbea, binecuvantand pe Dumnezeu". (Luca, 1, 62-64).

Auzind Irod imparat de nasterea Sfantului Ioan a poruncit sa fie ucis, de teama sa nu fie "imparatul Iudeii", despre care auzise. A trimis soldati la Hebron, in casa arhiereului Zaharia, insa nu l-au aflat pe prunc, fiindca Elisabeta prinsese de veste si isi luase fiul si se ascunsesera in munti, iar prin rugaciunea ei staruitoare catre Domnul, muntele s-a deschis in chip minunat si i-a cuprins intr-o pestera, spre a nu fi descoperiti, apoi s-a inchis. Arhiereul Zaharia, aflat la biserica, a fost ucis de soldatii care au revenit, cautandu-i fiul, carora le-a grait: "Voi imi veti ucide trupul, dar Domnul imi va primi sufletul". Se spune ca sangele Sfantului Zaharia, scurs pe marmura din altar, s-a prefacut in piatra. In pestera, Sfanta Elisabeta a veituit alaturi de fiul sau inca 40 de zile dupa plecarea la cele vesnice a Sfantului Zaharia, apoi s-a mutat la Domnul. Hranit si pazit de ingeri, Sfantul Ioan Botezatorul a vietuit in pustie pana in ziua in care a iesit spre a gati calea Domnului.

×