O stănă in preajma Bucureştilor

Rex. consemna pentru Ilustraţiunea Romănă la 1935 despre o surpriză, aleanul locurilor părăsite, o stănă existentă la marginilie Bucureştilor.
La capătul liniei tramvaiului 14, acolo unde şoseaua Iancului mai păstrează incă aspectul citadin, cu case mărunte şi cărciumi de oraş, cu fabrici cu sirene şi praf mult, cetăţeanul curios are o surpriză deosebită.

Ilustraţiunea Romănă, 1 iulie 1935

Rex. consemna pentru Ilustraţiunea Romănă la 1935 despre o surpriză, aleanul locurilor părăsite, o stănă existentă la marginilie Bucureştilor.

La capătul liniei tramvaiului 14, acolo unde şoseaua Iancului mai păstrează incă aspectul citadin, cu case mărunte şi cărciumi de oraş, cu fabrici cu sirene şi praf mult, cetăţeanul curios are o surpriză deosebită.

In rarele minute de tăcere, cănd incetează claxoanele maşinilor şi strigătele căruţaşilor, auzul iţi e lovit de talanga dulce a unor oi şi de behăitul jalnic al mieilor. In decorul acesta cu uzine şi case de periferie, sunetele acestea idilice ţi se par o iluzie auditivă. In realitate insă există. Alături de o fabrică, care duduie intreagă de puterea motoarelor, se intinde un imens maidan, aşa cum numai periferia mai cunoaşte. La umbra zidului de fabrică s’a infiripat o ciudată alcătuire omenească. Mai intăi un ţarc pătrat, apoi două rogojini, sub care sunt inşirate sarici, pături şi trei perechi de picioare incălţate cu opinci. Pe un soi de trapez improvizat sunt agăţate ciaune şi tot soiul de instrumente ciobăneşti. Căteva găleţi, cinci dulăi somnoroşi, şi gata stăna aceasta din marginea Bucureştilor. Doi băieţandri murdari ne intămpină cu ochii limpezi, cu figura mirată. Unul şi-a lăsat opinca alături, altul fluerul, cu care-şi măngăia alea-nul locurilor părăsite. Sunt numai ucenicii, căci ceilalţi, baciul şi tovarăşii lui, dorm sub rogojini. Au fost de cu noapte "la oraş" şi acum sunt osteniţi.

- Unde vă sunt oile, băiatule?

Ciobănaşul face un gest larg cu măna, ca şi cum ar secera tot pămăntul, şi-mi arată direcţia, spre un zăvoi de dincolo de maidan, unde şi-au instalat ei căşăria.

- Iacă, in plantaţie!

Ne ducem după oi, pe cari le găsim păscănd alături de clasicul măgăruş, intr’o plantaţie de lăstari tineri. Sunt cam slabe, cu burţile umflate. Nu prea le prieşte hrana de-aici.

Ciobanul, un tip ursuz, cu haina groasă in spinare pe un soare arzător, ne priveşte bănuitor. Ce vrem noi cu oile lui? Ori am venit să le vrăjim să nu mai dea lapte, sau suntem dela poliţie, să-l inhăţăm că nu paşte oile, cu voie, in păşune. La intrebările noastre nu răspunde, pleacă mai departe cu oile, inchizăndu-se intr’un mutism bănuitor. In cele din urmă, exasperat de insistenţele noastre, işi porneşte turma spre "stănă". E ora mulsului.

La stăna improvizată, baciul, un romăn voinic, ne intămpină tot atăt de bănuitor. Numai o indelungată pledoarie, nenumărate semne de prietenie şi un pachet de tutun ii desleagă limba. E şi el speriat de toţi orăşenii cari ii cer acte, hărtii şi brevete pentru simplul motiv că trăeşte şi işi exercită meseria pe care a invăţat-o din moşi-strămoşi.

- De unde sunteţi, bade?

- Din Teleorman.

- Şi de ce-aţi venit aici cu oile?

- Păi... e sărăcie mare la noi.

Figura inteligentă a baciului se intunecă, apoi, cu glasul potolit, ne spune:

- Noi n’avem pămănt. Suntem fiecare cu oile noastre. Care are 20, care 15, care 50, după cum i-a fost norocul. Ce făceam cu ele acasă? Ne-am unit şapte inşi şi-am venit pe jos, cu oile, pănă la Bucureşti.

- Şi vă merge treaba?

- Nu prea. Inainte scoteam 200 de chile de lapte şi vreo 10 de brănză. Dar acum au inţărcat aproape toate oile. Abia-abia dacă scoatem 50 de chile de lapte.

- Şi cum vindeţi laptele, baciule?

- Trei lei chilu.

- Dar brănza?

- Pai’şpe lei ocaua.

- Da’ ieftini mai sunteţi, oamenii lui Dumnezeu! In oraş e laptele 9 lei şi brănza 32!

- Ei, noi suntem oameni proşti. Nouă nu ne dă nimeni mai mult.

Baciul işi trece măna lătăreaţă prin capul tuns, oftează şi mai răsuceşte o ţigară.

Aduceri aminte

"Alături trec in goană, incolo şi incoace, maşinile pe şoseaua prăfuită. Şi lăngă noi, alături de behăitul oilor, de lapte şi de lătratul căinilor, de mirosul brănzei şi cămăşile inflorite ale ciobanilor, duduie motorul neostenit al fabricei, ca o permanentă aducere aminte că aici e totuşi stăpăn oraşul. Ion, ciobanul, s’a mai imbunat şi ne acordă la răstimpuri un zămbet furiş. Vorbeşte numai cu oile, cum ai vorbi cu nişte vechi prietene, puţin cam nevinovate, dar statornice. Şi oile ii ascultă glasul răguşit, par’că avănd o licărire de inţelegere in ochii lor frumoşi"... (Ilustraţiunea Romănă, 1 iulie 1935)

,,Ciobanul, un tip ursuz, cu haina groasă in spinare pe un soare arzător, ne priveşte bănuitor. Ce vrem noi cu oile lui? Ori am venit să le vrăjim să nu mai dea lapte, sau suntem dela poliţie, să-l inhăţăm că nu paşte oile, cu voie, in păşune. La intrebările noastre nu răspunde, pleacă mai departe cu oile, inchizăndu-se intr’un mutism bănuitor. In cele din urmă, exasperat de insistenţele noastre, işi porneşte turma spre «stănă». E ora mulsului. La stăna improvizată, baciul, un romăn voinic, ne intămpină bănuitor. Numai o indelungată pledoarie şi un pachet de tutun ii desleagă limba."

Ilustraţiunea Romănă, 1 iulie 1935