x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ochii din masca de pânză

0
Autor: Roxana Vintila 19 Iul 2009 - 00:00
Ochii din masca de pânză
Citește și:


Ca şi cum nu i-ar fi ruşine că pe te­­­­ri­toriul ei se mai găsesc încă puş­­că­rii, Olanda a lăsat să se scrie prea puţin despre temniţele ei. Tem­­­ni­ţele acestea sunt însă printre cele mai interesante din lume, cu atât mai interesante cu cât în Olanda nici un asasin, fie el cât de fioros, nu este exe­­cu­tat niciodată.



Un asasin olandez - exemplar foarte rar pe pământul un­de înfloresc zambilele - este izolat pen­tru oamenii vii, care este în­chi­soa­rea din Leenwarden. Închisoarea din Leen­­warden reprezintă culmea as­pri­mei într'un regim penitenciar în care con­damnaţii sunt siliţi să poarte o mas­că de pânză, ca să nu se re­cu­noas­­că mai târziu, în libertate, şi să se ruşineze...

La Leenwarden, din clipa în care condamnatul aude închizându-se în urma lui poarta închisorii, se poate so­co­ti mort. Ştiinţa penitenciară discută de o sută de ani asupra celor mai po­trivite metode spre a lipsi pe un om de libertate. Olandezii au găsit că fap­tele preţuiesc mai mult decât dis­cu­ţi­i­le. Deţinuţii sunt alimentaţi fără eco­nomie, sunt trataţi omeneşte, dar nu au voie decât să se plimbe un sfert de oră pe zi şi în acest timp cerul se re­duce pentru ei la un metru pătrat, în­tocmai capacul coşciugului lor în care sunt zidiţi de vii.

Nimic nu e mai în­grozitor decât defilarea în­tem­ni­ţaţilor cu măşti albe, uniforma le­proşilor din Evul Mediu. Prin cei doi ochi din masca de pânză străluceşte ca jăratecul tot ce a mai rămas dintr-un om. După 10 sau 15 ani de izolare, condamnaţii la teminiţă pe viaţă, sunt puşi la un loc. 10 ani de tăcere au tocit în ei orice sentiment omenesc. Nu mai sunt decât automate cu chip de om, automate calme care fac impresia că au uitat totul.

De aceea, vizitarea acestor condamnaţi este interzisă. Orice vizită le face rău: îndată ce văd o figură cu care nu sunt obişnuiţi, îşi amintesc de odată viaţa, viaţa de dincolo de zidurile mor­mân­tu­lui lor, cu tot ce au reuşit să stâr­pească din sufletul lor...
Citeşte mai multe despre:   calendarul vremurilor

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de