Cel mai nou spectacol montat de regizorul Alexandru Dabija, “Suflete moarte” de Bulgakov după Gogol, va avea premiera oficială astăzi, în deschiderea celei de-a III-a ediţii a Festivalului de Teatru “Toma Caragiu” de la Ploieşti. Producţia scenică aparţine Teatrului “Toma Caragiu”, organizatorul acestui eveniment, desfăşurat timp de patru zile. Reprezentaţia începe la ora 18:00 (durează 1 ora 45 min), iar la 20:00 este programată în festival o altă creaţie semnată de Dabija: “Platonov” de Cehov, care a avut premiera la începutul stagiunii trecute la Teatrul Naţional “Radu Stanca” din Sibiu. Alexandru Dabija a semnat regia la alte două spectacole, cu premiera oficială la începutul actualei stagiuni: “Sânzâiana şi Pepelea” de Vasile Alecsandri (Teatrul Naţional Cluj-Napoca) şi “O ladă”, creaţie colectivă după Ion Creangă (o producţie Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, premiera având loc la Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr de la Iaşi). La Teatrul “Toma Caragiu”, distinsul regizor a montat cu câţiva ani în urmă alte spectacole, cum ar fi “Trei surori” şi “Preţul iubirii” de Cehov sau “Călătoria domnului Perichon” de Labiche. Pentru acest nou spectacol, “Suflete moarte”, Jurnalul Naţional îl declară pe Alexandru Dabija “Omul Zilei”.
Citește pe Antena3.ro