x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Ariadna Avram

Omul zilei - Ariadna Avram

de Maria Sârbu    |    30 Iul 2013   •   12:47
Omul zilei - Ariadna Avram
Sursa foto: Foto: Mircea Oculeanu

Două importante expoziţii cu lucrări ale pictorului şi scenografului George baron Löwendal sunt deschise publicului, în două oraşe diferite, până la 31 august. Organizate de Fundaţia Löwendal (cu sediul în Bucureşti), prin străduinţa Ariadnei Avram – nepoata artistului, cea care a înfiinţat fundaţia, dar şi muzeul Löwendal, având grijă ca opera bunicului său să fie redată publicului, expoziţiile au fost vernisate de curând la Muzeul de Artă din Cernăuţi şi la Muzeul Obiceiurilor Populare din Gura Humorului. Dacă la Cernăuţi lucrările expuse datează anii de început ai creaţiei sale, perioada interbelică (anii 1926 – 1935), când baronul Löwendal a trăit în acest oraş al Bucovinei de Nord, lucrând la Teatrul Naţional ca scenograf, dar şi pictând mult, în special actori, ţărani, biserici, cele prezentate la Gura Humorului au fost realizate în ultimii zece ani ai vieţii sale (1954-1964), când el mergea des în această zonă, pentru a picta. Impresionant faptul că la vernisaje au fost prezenţi copii sau nepoţi ai celor pictaţi de Löwendal, au fost persoane care l-au cunoscut pe artist. Sunt adevărate “dialoguri estetice bucovinene”, la care lumea vine şi se minunează de ceea ce a lăsat un baronul cu rădăcini daneze, născut la Sankt Petersburg şi care a trăit aproape toată viaţa în România. Pentru organizarea acestor două expoziţii, Jurnalul Naţional o declară pe Ariadna Avram “Omul zilei”.

×