x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul Zilei: Ruxandra Donose

Omul Zilei: Ruxandra Donose

de Sebastian S. Eduard    |    21 Iul 2014   •   08:06
Omul Zilei: Ruxandra Donose
Mezzosoprană

Mezzosoprana Ruxandra Donose este cap de afiş al Festivalului de Muzică Clasică de la Verbier, una dintre cele mai importante manifestări de gen din lume, alături de artişti precum Martha Argerich, Evgeni Kissin, Charles Dutoit, Christian Zaccharias sau Joshua Bell.

Festivalul de la Verbier (Elveţia) se desfăşoară între 18 iulie şi 3 august. Ruxandra Donose va urca pe scena festivalului chiar astăzi, în opera “Damnaţiunea lui Faust (La damnation de Faust)” de Hector Berlioz, în rolul Margaretei, alături de Charles Castronovo (Faust), Willard White (Mefisto), Charles Dekeyser (Brander). Artiştii vor fi acompaniaţi de Verbier Festival Orchestra, sub bagheta lui Charles Dutoit.

Cu un nume consacrat pe marile scene ale lumii, Ruxandra Donose are o carieră deosebită, parcursul său artistic cuprinzând concerte şi spectacole de operă pe scenele unor importante instituţii muzicale precum Opera din Los Angeles, Deutsche Oper Berlin, Opera din Cincinnati, Wiener Konzerthaus, Carnegie Hall, Bayerische Rundfunk din Munchen, Konzerthaus Berlin, Royal Opera House “Covent Garden”, Metropolitan Opera, Staatsoper din Viena, Opera Naţională Finlandeză, Teatrul “La Fenice” din Veneţia, Opera din San Francisco, Opera din Dallas, Filarmonica din Berlin.

Jurnalul Naţional o felicită pentru performanţă şi o declară “Omul Zilei”.

×