x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Simona Halep

Omul zilei: Simona Halep

31 Aug 2011   •   21:00
Omul zilei: Simona Halep

In ultima perioada, sportiva din Constanta pare sa devina o abonata a rubricii noastre. Dupa ce in urma cu trei saptamani a invins-o la Toronto pe mult mai titrata Svetlana Kuznetova, locul 15 WTA, Simona a 'recidivat' in eliminarea unui alt nume greu, de data aceasta fiind vorba despre nimeni alta decat despre castigatoarea ultimei editii a turneului de la Roland Garros, chinezoaica Na Li. In varsta de 19 ani, Halep s-a impus in fata asiaticei cu 6-2, 7-5, cele doua seturi disputandu-se intr-o ora si jumatate. Pana in prezent, cea mai buna performanta din cariera Simonei la senioare o reprezinta turul 3 la editia din acest an a Australian Open, precum si doua finale consecutive in turneul de la Fes (Maroc), in 2010 si 2011.

Pentru curba tot mai ascendenta pe care s-a inscris cariera sa in ultima perioada si pentru victoria cu Na Li din primul tur de la US Open, Jurnalul National o declara, din nou, pe Simona Halep 'Omul zilei'.

×
Subiecte în articol: calendar omul zilei simona halep