x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Yuri Simonov

Omul zilei - Yuri Simonov

de Sebastian S. Eduard    |    03 Oct 2013   •   01:18
Omul zilei -  Yuri Simonov
Sursa foto: yurisimonov.com
dirijor
Orchestra simfonică a Filarmonicii “George Enescu” din Bucureşti va evolua sub bagheta dirijorului rus Yuri Simonov, joi şi vineri, de la ora 19:00, la concertul simfonic organizat cu prilejul deschiderii stagiunii 2013-2014 a Filarmonicii.
Programul concertului cuprinde: Gioachino Rossini ­ “Uvertura la opera Guillaume Tell”; Richard Wagner ­ “Călătoria lui Siegfried pe Rin”, “Moartea lui Siegfried” şi “Marş funebru”; Dmitri Şostakovici ­ “Simfonia nr. 15”.
Yuri Simonov, născut la Saratov în URSS, a studiat la Conservatorul din Leningrad cu Rabinovich şi a fost asistentul lui Mravinsky la Orchestra Filarmonicii din Leningrad. În urma câştigării Concursului de dirijat Santa Cecilia de la Roma, în 1968, s-a lansat într-o carieră dirijorală de succes, ce a debutat la Bolshoi Opera în 1969, unde a fost numit dirijor principal. Yuri Simonov a fost astfel cel mai tânăr dirijor din istoria acestei opere şi în acelaşi timp cu cea mai îndelungată activitate, până în 1985, la pupitrul ansamblului de la Bolshoi. În această funcţie a reintrodus în repertoriu, după o absenţă de patru decenii, creaţia lui Richard Wagner şi a întreprins turnee la Paris, Viena, New York, Milano, Washington. În această perioadă a dirijat orchestrele filarmonicilor din Leningrad, Moscova, Kiev, Minsk, Riga, Orchestra de Stat a URSS şi Orchestra Radiodifuziunii din Moscova.
Participarea sa la deschiderea stagiunii Filarmonicii ne onorează, iar Jurnalul Naţional îl declară pe Yuri Simonov “Omul Zilei”.

×
Subiecte în articol: Yuri Simonov