Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“E uimitoare nevoia unor oameni de spectacol, nevoia de a avea în permanenţă martori; chiar când au o criză de disperare, ei se asigură în prealabil de asistenţa necesară.
“E uimitoare nevoia unor oameni de spectacol, nevoia de a avea în permanenţă martori; chiar când au o criză de disperare, ei se asigură în prealabil de asistenţa necesară. Am cunoscut oameni care-şi amânau zbuciumul sufletesc până în clipa în care izbuteau să-şi adune spectatorii. Fără spectatori, suferinţa nu se manifesta, suferinţa nu ieşea în lume şi, ca orice spectacol care nu se bucură de interesul publicului, se amâna pentru altă dată… Sunt suferinţe care se joacă mereu cu casa închisă, sunt suferinţe care nu interesează pe nimeni, sunt dureri care nu au acces la public. Sunt dureri aplaudate la scenă deschisă. În tot ceea ce facem noi, chiar şi în cele mai intime reacţii, simţim nevoia să fim văzuţi, stimaţi şi aplaudaţi. Cineva însă mărturisea că dacă se află într-o societate restrânsă, de doi sau de trei oameni, se poartă posac şi vulgar, dar, dacă numărul spectatorilor creşte, devine în mod spontan delicat, inteligent, şi aşa mai departe… Din nefericire, multe dintre calităţile noastre, chiar şi iubirea, se manifestă numai ca spectacol, când luminile rampei se sting dispare şi generozitatea”.
