Teodor Mazilu - Despre timp

Este evident cred pentru oricine ca fericirea, iubirea, inteligenta distrug senzatia de timp. Timpul exista numai pentru cei incapabili de iubire. Traind cu intensitate in prezent, memoria nu mai inregistreaza nimic, nu mai simtim nevoia sa ne refugiem in trecut sau in viitor, in amintiri sau in sperante. Se transforma in amintire numai realitatea pe care n-am inteles-o. Trecutul si viitorul au valoarea unor stupefiante, sunt forme de evadare. (…)

Este evident cred pentru oricine ca fericirea, iubirea, inteligenta distrug senzatia de timp. Timpul exista numai pentru cei incapabili de iubire. Traind cu intensitate in prezent, memoria nu mai inregistreaza nimic, nu mai simtim nevoia sa ne refugiem in trecut sau in viitor, in amintiri sau in sperante. Se transforma in amintire numai realitatea pe care n-am inteles-o. Trecutul si viitorul au valoarea unor stupefiante, sunt forme de evadare. (…) A aspira spre o viata mai inteligenta inseamna ca de fapt dorim sa zacem mai departe in ignoranta. Nimeni nu ne impiedica sa intelegem imediat, in prezent, or, tocmai acest refuz al intelegerii imediate ne sileste sa marturisim ca "avem nevoie de timp". Timpul este un impas ca oricare altul, o boala psihica de care ne putem vindeca. Timpul e o povara de care omul inteligent se poate insa elibera. Din punctul meu de vedere, timpul e o boala de care am incercat, cu putinele mele puteri, sa scap. Trecutul si viitorul ne pot invada cu salbaticie si pot distruge tot ce este viu in noi, de aceea oamenii care au numai amintiri si sperante sunt de fapt oameni morti. Acceptarea prezentului inseamna acceptarea existentei, a mortii, a fericirii si-a iubirii.