Verde-întunecat de Arbore

In 1993, Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura (UNESCO) includea Biserica Arbore, impreuna cu alte sase biserici din nordul Moldovei (Humor, Moldovita, Patrauti, Probota, Suceava – "Sf. Ioan cel Nou" si Voronet), pe lista patrimoniului cultural mondial, in grupul bisericilor pictate din nordul Moldovei. Era un gest cultural legitim si pe deplin justificat cu argumente de ordin artistic. Pictura bisericii se dovedise a fi una dintre cele mai curajoase si aproape incredibile opere de arta renascentiste, in raport cu hieratismul iconografic bizantin al epocii. Descoperirea a fost prizata si prelucrata nu doar de istoricii de arta, dar, prin ei, si de marile cataloage internationale de turism. Printre cele mai atractive locuri din Romania recomandate de editia 2011 a Ghidului Verde Michelin figureaza, intr-adevar, Biserica din Arbore, alaturi de Castelul Bran sau de Manastirea Cozia.

Ce i-a adus, de fapt, celebritatea? Totul a plecat de la initiativa crestineasca a lui Luca Arbore, unul dintre marii boieri ai lui Stefan cel Mare, sfetnic al lui Bogdan al III-lea si tutore al lui Stefanita Voda, cel care, in 1497, apara Cetatea de Scaun timp de trei saptamani impotriva asediului polon. Portar al Sucevei timp de aproape 40 de ani; Arbore a ridicat, pe valea Raului Solca, Biserica cu Hramul Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul, cunoscuta si ca Biserica Arbore. In doua blocuri de piatra aflate in apropiere, se pare ca au fost pregatite culorile cu care s-au pictat, in 1541, frescele exterioare de catre mesterul moldovean Dragos Coman (Dragosin, fiul popii Coman din Iasi) chemat de Ana, fiica lui Arbore. Munca zugravului s-a terminat pe 4 iulie, acum exact 471 de ani, dar Hatmanul Arbore n-a apucat sa se bucure la vederea ei, pentru ca a fost decapitat, pentru tradare. "Coman Zugravul, spun specialistii, dovedeste geniu: umblat pe multe meleaguri straine, el inoveaza si are o viziune noua fata de inaintasi. Pictura exterioara de la Arbore respecta unele canoane bizantine, dar cum se explica o scena precum Asediul Constantinopolului, care capata substanta real-istorica, optiunea antiotomana a pictorului fiind evidenta? Drumul Magilor, Maica Domnului si alte scene denota, de asemenea, o inclinatie evidenta pentru peisajul stancos, pe un fundal preponderent verde, ca si la Judecata de Apoi, unde zugravul gaseste unele solutii proprii de fluidizare a miscarii personajelor. In Cinul de pe absida, printre sfintii martiri figureaza si aparatorul de moarte, Cristofor, cu pruncul Iisus pe umar; este o imagine unica si neobisnuita pentru Moldova, dovedind o influenta a picturii murale din tarile catolice.

Proba de geniu a zugravului ramane insa decorul fatadei de apus. In marea cavitate unde se fac indeobste pomeni si parastase, intregul perete pare o imensa carte de miniaturi care "… imbina o viziune parca de quatrocento italian cu stralucirile e-mail-urilor, stampelor si covoarelor orientale" (P. Comarnescu). La nici o alta manastire nu gasim un asemenea ansamblu de miniaturi considerat, de altfel, drept cel mai bine realizat din toata pictura epocii Stefan cel Mare – Petru Rares. Intalnim si aici pe Adam arand, pe Eva torcand, pe mesenii de la Ospatul Sfantului Gheorghe asezati si cu spatele la privitor (amplasament de tip renascentist italian, dar strain bizantinismului), iar redarea peisajului, a stancilor trimite la Giotto, cu toate ca personajele au o miscare mai fireasca si «traiesc» evenimentul, pe acelasi fond verde-intunecat".